Funeriu: Mi s-a solicitat să susțin anumite persoane la conducerea universității. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată

Funeriu: Mi s-a solicitat să susțin anumite persoane la conducerea universității. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată
Foto: gov.ro

Ministerul Educației, Daniel Funeriu, a atenționat, vineri, universitățile asupra corectitudinea desfășurării alegerilor, spunând că a primit solicitări din țară care îi cereau să susțină anumite persoane la conducerea unor instituții de învățământ superior, însă „acest lucru nu se va întâmpla niciodată”.

Am primit deja semnale din ţară în care mi se solicita să susţin anumite persoane la conducerea universităţii. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată”, a spus ministrul.

Daniel Funeriu a avertizat că la universitățile unde vor fi găsite nereguli se vor tăia finanțările, iar conducerea acestor instituții va fi sancționată.

Vreau să dau un semnal foarte puternic pentru corectitudinea desfăşurării alegerilor din universităţi. Am primit deja unele semnale că ar fi apărut unele nereguli la Universitatea Bucureşti, de fapt la Facultatea de Biologie. Mulţumesc conducerii universităţii întrucât problemele au fost rezolvate”, a declarat Funeriu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante