Maia Sandu va vota „pentru o Românie puternică, europeană” și „liberă”: „Cei care cred că România ar fi mai puternică și mai prosperă fără UE, priviți spre Republica Moldova!” / „Kremlinul ne vrea din nou în umbra sa” (VIDEO)

Maia Sandu va vota „pentru o Românie puternică, europeană” și „liberă”: „Cei care cred că România ar fi mai puternică și mai prosperă fără UE, priviți spre Republica Moldova!” / „Kremlinul ne vrea din nou în umbra sa” (VIDEO)
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Sputnik

Cei care cred că România ar fi mai puternică și mai prosperă fără Uniunea Europeană, priviți spre Republica Moldova, a fost îndemnul președintei de la Chișinău, Maia Sandu, pentru electoratul românesc care este așteptat la urne cu ocazia parlamentarelor de duminică și a finalei prezidențiale din 8 decembrie – finală incertă în contextul situației de la CCR.

Maia Sandu: Soarta Republicii Moldova este strâns legată de soarta României

Președinta Republicii Moldova a transmis un mesaj video, vineri, înaintea următoarelor alegeri din România.

„Dragi români, soarta Republicii Moldova este strâns legată de soarta României. Orice biruință a României e și biruința noastră. Orice greutate o trăim împreună. O Românie puternică este un motiv de mândrie și pentru noi și o garanție că vom reuși alături de voi”, a declarat Maia Sandu.

„Cei care cred că România ar fi mai puternică și mai prosperă fără Uniunea Europeană, priviți spre Republica Moldova!Vedeți cât de mult a avansat România în ultimele două decenii și cu cât greu s-a descurcat Republica Moldova. Acum 18 ani, noi nu am avut șansa să aderăm la Uniunea Europeană împreună cu România, dar nu ne-am pierdut speranța și muncim din greu ca să ajungem parte a acestei familii mari, europene, cât de curând posibil”, a continuat ea.

„În această lume tot mai incertă, avem nevoie unii de alții, avem nevoie să ne susținem reciproc. Împreună suntem mai puternici. Știm ce înseamnă despărțirea, granițe închise și tăceri impuse de un regim care ne-a vrut străini unul față de celălalt, interdicția de a circula, comunica, de a ne îmbrățișa”, a adăugat Maia Sandu.

„Acum Kremlinul ne vrea din nou în umbra sa. Nu dați crezare celor care vă spun că apropierea de Kremlin aduce pace și bunăstare. Vedeți ce face Kremlinul cu vecinii săi, îi șantajează, îi bombardează, îi ucide. Vedeți ce face cu proprii cetățeni, îi pune la închisoare doar pentru că sunt împotriva războiului sau pentru că critică autoritățile. Da, democrațiile noastre nu sunt perfecte, dar revenirea la un regim care este de partea agresorului este un pas înapoi către izolare, sărăcie , dictatură. Nu vrem să fim din nou separați. Nu vrem ca Kremlinul să dicteze relațiile Bucureștiului cu Chișinăul. Dimpotrivă, avem șansa să ne regăsim în marea familie europeană și nu vrem să ratăm această șansă”, spune liderul Republicii Moldova.

Maia Sandu: Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o țară liberă

„Pe 1 și 8 decembrie mergem din nou la vot. Alegem Parlamentul României și Președintele României. Și eu voi merge la vot, pentru că vreau o Românie care să traiască în pace, cu o voce puternică în lume și cu un nivel de trai înalt pentru toți cetățenii săi. Bunicii mei, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. Poporul român are puterea și înțelepciunea de a-și apăra locul în lume, iar soarta și această putere stau doar în vot. Poporul român este liber. Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o țară liberă”, a mai declarat președinta Maia Sandu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`