Cât costă să petreci sărbătorile de iarnă la hotelul lui Gheorghe Hagi. Ce surprize îi așteaptă pe turiști

Cât costă să petreci sărbătorile de iarnă la hotelul lui Gheorghe Hagi. Ce surprize îi așteaptă pe turiști
Sursa Foto: Facebook/ Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați fotbaliști români, s-a dovedit de-a lungul timpului, și un bun antreprenor. Este proprietarul unui cunoscut hotel din Mamaia, care se numără printre cele mai frecvente alegeri ale turiștilor, chiar și în extrasezon. Indiferent de sărbătoarea pe care aleg turiștii să o celebreze la malul mării, în hotelul de patru stele a lui Gheorghe Hagi, aceștia se vor putea bucura de oferte special gândite pentru această perioadă a anului.

Cât costă și ce primesc românii care aleg pachetul de Moș Nicolae

Pachetul de Moș Nicolae, pentru doi adulți și copii, costă 1.600 de lei. În acest preț, sunt incluse două nopți de cazare, în perioada 6-8 decembrie, mic dejun, bilete pentru un spectacol la Delfinariu, plus acces la microrezervație și păsări exotice. În plus, organizatorii au pregătit un spectatol interactiv pentru copii, pe data de 7 decembrie, intitulat „Ghetuțe de poveste”, potrivit Click.

Turiștii care au optat pentru acest pachet beneficiază și de acces la spa, care include piscină interioară, saună, fitness, jacuzzi și duș cervical. Mai mult, clienții vor primi 10% discount la masaje și terapii, plus 10% discount la preparatele din meniul restaurantului.

Cât trebuie să plătească un cuplu care vrea să își petreacă Crăciunul la hotelul lui Hagi

Pachetul de Crăciun, pentru două persoane, costă 2.490 de lei. În acest preț sunt incluse: trei nopți de cazare (în perioada 24-27 decembrie), gustare în Ajun de Crăciun, cină specială de Crăciun cu muzică live, cină cu DJ (pe 26 decembrie). La aceste servicii se adaugă și accesul la piscina interioară, saună, fitness, jacuzzi, cascadă cervicală.

În ceea ce privește activitățile pentru copii, organizatorii au pregătit o întâlnire cu Moș Crăciun (pe 24 decembrie), un atelier de pictură (pe 25 decembrie) și experimente trăsnite (pe 26 decembrie).

Cât costă pachetul de Revelion și ce include

Cei care vor să petreacă noaptea dintre ani în hotelul lui Gheorghe Hagi, din Mamaia, vor trebui să plătească prețul de 2.995 lei, este pentru o singură persoană. În preț sunt incluse: 3 nopți de cazare cu mic dejun și cină (în perioada 30 decembrie-2 ianuarie), soft lunch, unde pot fi servite supe sau mini burgeri (pe 31 decembrie, în intervalul 12:30 – 14:00), petrecerea de Revelion, cu band live și foc de artificii (pe 31 decembrie).

Clienții au acces la spa, care include piscina interioară, saună, jacuzzi și fitness. În plus, pot beneficia de terapii gratuite, care presupun un masaj corporal, în cazul femeilor, sau un masaj al spatelui și al scalpului, în cazul bărbaților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`