Câți bani sunt suficienți să avem în cont? Experții susțin că este o idee bună să păstrăm suficienți bani în casă pentru a acoperi necesitățile de bază și să avem și pentru zile negre.
Unul dintre cele mai comune obiceiuri de la noi este de a pune bani la o parte pentru „zilele negre”. În prezent, acești bani sunt păstrați în conturi bancare, acolo unde intră și salariile, conform click.ro.
Germanii sunt un punct de referință în ceea ce privește disciplina lor financiară, aceștia având soldurile din conturi în funcție de vârstă. Conform unui studiu realizat de Deutsche Bank în 2023, conturile tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani sunt în medie de aproximativ 1.400 de euro, iar pentru cei între 25-34 de ani de 2.200 de euro.
Persoanele cu vârsta între 35 și 44 de ani au în conturi aproximativ 2.600 de euro, în timp ce vârstnicii peste 75 de ani păstrează până la 4.200 de euro în bancă.
Pentru români, aceste sume sunt considerate destul de mici. Conform cercetărilor, românii au într-un cont mediu până la mii de lei, în funcție de venit și economii. Mulți dintre ei își păstrează economiile în numerar sau depozite bancare, ceea ce face ca soldul acutal să nu reflecte întreaga lor avere.
Conform specialiștilor, banii stocați într-un cont bancar obișnuit își pierd valoarea în timp din cauza inflației, mai ales dacă nu generează dobândă. De aceea, experții recomandă păstrarea unui cont curent suficient pentru a acoperi cheltuielile lunare și o rezervă, transferând restul în conturi de economii sau investiții.