Băiat de 14 ani, în comă după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren din Suceava

Băiat de 14 ani, în comă după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren din Suceava
Captură Video B1 TV

Un băiat de 14 ani se află în comă, după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren din judeţul Suceava, au anunţat, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

Copilul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

„La UPU Suceava a ajuns un pacient în vârstă de 14 ani, electrocutat, cu arsuri pe aproximativ 45% suprafaţă corporală, grad I, II şi III, ce interesează toracele anterior, toracele posterior, scalp regiunea cervicală, precum şi membru inferior stâng.

Pacientul mai prezintă şi un traumatism cranio-cerebral minor, traumatism toracic cu pneumomediastin”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Bogdan Bondaru.

Medicii au un prognostic rezervat în privinţa acestui pacient, potrivit Observator.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`