Călin Georgescu: Nu am spus niciodată că vreau să scot România din NATO și UE, ci că vreau să negociez și să pun interesul național pe primul loc / Declarația amiralului Rob Bauer, o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre (VIDEO)

Călin Georgescu: Nu am spus niciodată că vreau să scot România din NATO și UE, ci că vreau să negociez și să pun interesul național pe primul loc / Declarația amiralului Rob Bauer, o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre (VIDEO)
Sursa foto: Călin Georgescu / Facebook

Călin Georgescu, câștigătorul primului tur de la alegerile prezidențiale, susține că nu a spus niciodată că ar vrea să scoată România din UE și NATO, ci că vrea să negocieze și să pună „interesul național pe primul loc, pentru că nu putem accepta orice”.

Călin Georgescu: Nu am spus niciodată că vreau să scot România din NATO și UE

Călin Georgescu spune că „trebuie negociat totul în avantajul poporului român, indiferent unde te afli, în orice grup”.

„Așa cum am văzut această campanie, eram foarte bucuros dacă lucrurile ar fi mers într-o direcție elegantă, dar nu a fost cazul. În sfârșit, trecând peste asta, vreau să vă spun așa, vreau să fiu un Președinte care pune poporul, țara lui pe primul loc”, a afirmat câștigătorul primului tur de la prezidențiale, marți, într-o conferință de presă.

„Vreau să fiu un Președinte care pune țara și poporul lui pe primul loc. Cooperare, diplomație, eleganță, onoare, diplomație continuă și este interesul național pe primul loc, cu toate țările lumii, inclusiv cu NATO și Uniunea Europeană. Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO și Uniunea Europeană. Fals! Nu am spus acest lucru niciodată. Am spus însă că vreau să negociez și vreau să pun interesul național pe primul loc, pentru că nu putem accepta orice. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român, indiferent unde te afli, în orice grup”, a adăugat Călin Georgescu.

Ce a spus despre declarația amiralului olandez Rob Bauer

Călin Georgescu a criticat declarațiile făcute de președintele comitetului militar al NATO.

„Ieri am văzut cum președintele comitetului militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a cerut tuturor oamenilor de afaceri din țările membre NATO să se pregătească de un scenariu de război. În același timp, să își aranjeze toate liniile de producție în acest sens. Păi cum poate să fie acest lucru dacă nu se referă prima dată și nu discută cu țările membre? E o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre NATO”, a mai spus Călin Georgescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:43 - Emil Boc: Acum lucrurile se simplifică, nu mai e gri. E alb și negru, fie pro-vest, fie pro-est. Suveranismul pe care îl reprezintă Georgescu înseamnă izolare, sărăcie, lipsa protecției pe care o avem, astăzi, sub cupola NATO și a UE (VIDEO)
21:42 - Emil Boc: „Mesajul de duminică al românilor ne-a spus că există o prăpastie între popor și politicieni”
21:38 - Comisarul pentru Afaceri Interne de la Bruxelles, despre aderarea României și Bulgariei: „Mi-am pregătit șampania”
21:13 - Gazprom admite că nu va mai exporta în 2025 gaze către Europa via Ucraina
21:08 - Victorie în instanță pentru Adriana Bahmuțeanu. A fost deschis un dosar penal pentru lipsirea de libertatea a lui Eduard și Maximus
21:06 - Cătălin Drulă, despre Călin Georgescu: Acest om este un șarlatan, un farsor. Este exact ca acei care spun cuvinte frumoase și ajung oamenii să se trezească fără apartament, pentru că au căzut victimă unei escrocherii (VIDEO)
20:58 - Doi marinari români, abandonaţi pe o platformă marină în mijlocul Mării Negre: fără apă, mâncare şi curent electric
20:45 - Cristian Tudor Popescu, despre Călin Georgescu: „Ca să-l votezi acum, încă o dată, trebuie să fii prostul satului sau rău zdruncinat psihic”
20:28 - O femeie din Iași, băută și fără permis, a produs un accident rutier. Ce a făcut după este de-a dreptul neașteptat
20:27 - A doua seară de proteste anti Călin Georgescu în toată țara! Sute de tineri au ieșit în stradă. Până când vor ține aceste manifestații (VIDEO)