Eduard Hellvig, fostul șef SRI, a revenit în PNL: „M-am întors într-un moment greu pentru partid, nu când se făceau liste sau când se împărțeau bucate” (FOTO)

Eduard Hellvig, fostul șef SRI, a revenit în PNL: „M-am întors într-un moment greu pentru partid, nu când se făceau liste sau când se împărțeau bucate” (FOTO)
Eduard Hellvig, fostul director SRI, a intrat în PNL. Foto: Hepta.ro / Inquamphotos / Photographer: Ovidiu Micsik

Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI), s-a reînscris în PNL. El a devenit membru al organizației partidului din Sector 1.

PNL Sector 1 este condus de George Tuță, care este și noul primar al sectorului.

Înainte ca Hellvig să-și anunțe public revenirea în formațiune, Tuță a postat pe Facebook mesajul: „O zi bună la PNL”, însoțit de o fotografie cu fostul director SRI.

De precizat că George Tuță a fost consilierul lui Eduard Hellvig, când acesta era director al SRI. Potrivit propriilor declarații, Tuță nu a avut o muncă operativă în SRI, ci una administrativă.

Hellvig a revenit în PNL

„Am semnat astăzi adeziunea la Partidul Național Liberal. Simt că este un moment complicat pentru întreaga democrație românească și că acum este nevoie ca liberalii să fie mai uniți ca niciodată.

Voi încerca o explicație pentru rezultatele de pe 24, chiar dacă risc să devin nepopular. Succesul de box office al filmului prost regizat de d. Georgescu este consecința directă a unei superficialități crunte de politicieni fără idee, care și-au petrecut campania electorală sugându-și burțile convenabil, admirându-și poza și crezându-și propriile baliverne. “Echipe” de inși care s-au crezut sforari când de fapt erau doar panglicari.

Mai risc o povață de om bătrân. Adunați-vă la centru, promovați oameni convingători și idei de calitate care să facă nefrecventabilă gargara. Atât de simplu. Partidul s-a resetat, este vremea să livrăm pentru viitor. Nu este timp pentru vendete, este momentul acțiunilor concrete.

Mi-am făcut deja publice gândurile despre „finalul tranziției”, inclusiv despre modelul de dezvoltare pe care personal îl consider potrivit pentru România. Acest final al tranziției se manifestă, de două zile în ritm accelerat, și în rândul partidelor mari din România.

Nu candidez la nimic, așa cum am spus de nenumărate ori. M-am întors în PNL într-un moment greu pentru partid, nu când se făceau liste sau când se împărțeau bucate. Am revenit pentru a ajuta un partid fondat pe idei corecte, de liberali autentici. Pentru a-mi apăra valorile personale, euro-atlantic centrate, de centru-dreapta conservatoare, care nu întâmplător coincid cu cele ale PNL.

Revin în PNL într-o zi care pentru mine are și o altfel de conotație. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 a avut loc masacrul de la Jilava; un comando legionar a asasinat peste 60 de deținuți politici. Printre ei, șeful serviciului de informații al vremii, precum și adjunctul său.

România trăiește un moment de răscruce și românii sunt singurii care trebuie să își decidă viitorul. Iar liberalismul este astăzi calea moderată care poate așeza în aceeași frazare idealurile naționale și calea europeană.

Așa să ne ajute Dumnezeu”, a transmis Eduard Hellvig, pe platforma X.

PNL, fără lider plin, după ce a ratat intrarea în finala prezidențială

Amintim că Nicolae Ciucă și-a dat demisia de la șefia PNL, împreună cu toată conducerea extinsă a partidului, după ce a ratat de departe intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Conducerea interimară a fost preluată de Ilie Bolojan și o altă echipă. Bolojan a anunțat deja că o susține necondiționat în turul 2 pe Elena Lasconi, candidata USR. De asemenea, Bolojan e considerat ca având șanse să preia conducerea plină a partidului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`