Nici USR și nici domnul Georgescu nu au nicio legătură directă cu autoritățile locale, a declarat premierul Marcel Ciolacu, liderul demisionar al PSD, marți, înaintea ședinței în sistem de videocoferință pe care o va avea cu social-democrații din teritoriu.
Marcel Ciolacu a precizat că ședința va avea loc la ora 18.
„Astăzi, la ora 18, o să avem o videoconferință cu toți primarii și cu președinții de organizații, cu președinții de consilii județene, primarii municipiilor, orașelor, pentru că există o îngrijorare foarte mare și nu vreau să intru în detalii, aici nu vorbim despre strategia de partid, cred că ei mi s-au adresat mai mult ca și prim-ministru astăzi, faptul că în turul 2 au intrat doi candidați care nu reprezintă autoritățile locale”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Nici USR și nici domnul Georgescu nu au nicio legătură directă cu autoritățile locale și în mod evident și îndreptățit există această îngrijorare pentru că nu știu ce se întâmplă cu viitoarele lor proiecte, care sunt prioritățile. De aceea, ne întoarcem la lucrul cel mai important. Lucrul cel mai important sunt alegerile de duminică, stâlpul oricărui stat democratic este Parlamentul României, și atunci cred că nu trebuie făcută niciun fel de strategie specială la partid”, a continuat liderul PSD.
„Autoritățile locale și, dacă ne uităm puțin și la profilul celor doi candidați, aproape 60% dintre români nu sunt reprezentați în turul 2 la această luptă pentru funcția de Președinte, lucru pe care, până la urmă, l-au hotărât românii și trebuie să respectăm acest lucru. Eu fac un apel pentru alegerile de duminică”, a mai spus premierul.