Luis Lazarus, fost realizator TV, în prezent europarlamentar SOS România și un fel de mână dreaptă a Dianei Șoșoacă, a declarat pentru Adevărul că a realizat numeroase emisiuni cu Călin Georgescu, surpriza acestor alegeri prezidențiale, și a fost de multe ori nevoit să-i atragă atenția că „sare calul”. E „cam nebun” – a fost concluzia lui Lazarus.
De precizat că Diana Șoșoacă a declarat, totuși, că-l susține pe Georgescu la prezidențiale, dar cu o condiție.
„Știți când a apărut filmul Matrix? M-a impresionat foarte tare și am făcut o emisiune cu Călin Georgescu pe această temă, pe ideea că noi trăim ca într-un Matrix și trebuie să ieșim din acest sistem. Peste câteva luni, Călin Georgescu a scris o carte – Ieșirea din Matrix, exact pe ideile pe care eu le-am expus în emisiune”, a mai povestit Lazarus amuzat.
El a mai spus că Georgescu are obiceiul de a-și fabrica imaginea publică: „A filmat un video în care el este îmbrăcat în kimono și practică judo, deși el n-are nicio treabă cu acest sport. Sau atunci când s-a filmat făcând baie într-un lac cu apă rece din Elveția, ca să vedem ce sistem imunitar puternic are el”.
De precizat că imagini similare au apărut de-a lungul timpului și cu Vladimir Putin, ceea ce a amplificat acuzațiile că Georgescu este un admirator al dictatorului rus.
De-a lungul timpului, Călin Georgescu a făcut mai multe declarații ciudate. De exemplu, a spus că nașterea prin cezariană este „o tragedie”, deoarece „se rupe firul divin”.
De asemenea, a mai afirmat că la ONU s-a întâlnit cu o ființă non-umană: „Am avut câteva ocazii directe, inclusiv la câteva discuții foarte serioase, în câteva negocieri, împreună cu o echipă pe care o conduceam de la ONU și ce-aș putea să vă spun e că m-am întâlnit cu o altă specie. În niciun caz o specie umană. Pare puțin bizar și mi-e absolut egal ce cred unii și alții, însă eu vă spun că discutăm de o altă specie”.
Iar despre piramidele egiptene a susținut că „nu au fost încă folosite pentru ceea ce au fost ele create, (niște centre de energie extraordinar de puternice). Exact. Deci văd piramidele egiptene și nu au fost încă folosite. Astăzi, dacă-l așezi pe unul în fața piramidelor, el spune că nu sunt”.