Gabriela Firea: „Voi solicita toaletarea de urgenţă a copacilor din parcurile bucureştene”

Gabriela Firea: „Voi solicita toaletarea de urgenţă a copacilor din parcurile bucureştene”
Foto: ele.ro

Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni, că va solicita toaletarea de urgenţă a copacilor din parcurile bucureştene, Măsura vine după ce, duminică, în parcul Cişmigiu, o creangă s-a desprins dintr-un copac şi a lovit şase persoane, potrivit Mediafax.

„Ultima toaletare a parcului Cişmigiu a fost în noiembrie 2015. Prin intermediul unui comunicat, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), precizează faptul că nu au avut fonduri necesare pentru reluarea toaletării în acelaşi perimetru, în primăvara anului 2016.

Asta în condiţiile în care bugetul alocat pe 2016 a fost de 60.700.000 de lei. Ca primar general al Capitalei voi solicita ALPAB toaletarea de a urgenţă a copacilor din parcurile bucureştene, aflate în administrarea Municipalităţii", a transmis printr-un comunicat de presă Gabriela Firea.

Gabriela Firea a mai precizat că va lua legătura cu toţi primarii de sector pentru a demara o acţiune de curăţare a spaţiilor verzi la nivelul întregului oraş.

Două mame și patru copii au fost răniți, duminică seară, după ce o creangă s-a rupt dintr-un copac și a căzut în zona locului de joacă. Incidentul s-a produs în Parcul Cișmigiu din Capitală. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`