Salvamont Prahova a emis un avertisment sâmbătă, semnalând riscul de avalanşe, din cauza ninsorilor recente la altitudini mari și a vântului puternic care a favorizat formarea plăcilor de vânt. Turiştii sunt sfătuiţi să fie precauţi în zonele montane.
„În ultimele două zile, la altitudini de peste 1.800 de metri a nins destul de mult, iar vântul a suflat cu putere, ceea ce a dus la formarea plăcilor de vânt. Ruperea acestora poate declanşa avalanşe, care pot fi periculoase, chiar dacă sunt de mici dimensiuni.
În acest weekend, vântul va sufla cu peste 100 km/h, iar temperatura va scădea până la minus 16 grade Celsius la Vârful Omu”, a transmis Salvamont Prahova pe pagina de Facebook.
„Pentru practicanţii de drumeţii, reamintim că traseele turistice montane omologate, care ajung la altitudini mari, sunt declarate închise în sezonul de iarnă. Recomandăm parcurgerea doar a traseelor turistice de la baza muntelui”, a mai precizat Salvamont Prahova.