Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat

Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
Foto: Agenția Națională de Administrare Fiscală / Facebook

Angajații ANAF vor primi prime care vor echivala cu câte trei salarii dacă aduc mai mulți bani la bugetul de stat.

Primele vor fi primite de angajații ANAF care aduc suplimentar sume importante la buget (acestea trebuie să fie definitive în urma contestațiilor), însă lasă o libertate semnificativă președintelui ANAF să decidă cine beneficiază de aceste premii, potrivit Profit.ro.

Președintele ANAF este cel care poate stabili, prin ordin, pentru performanțe excepționale, acordarea o singură dată de stimulente financiare pentru personalul ANAF atunci când din activitatea de inspecție fiscală sau după caz, de control antifraudă, sau din activitatea de executare silită, constatările stabilite și încasate depășesc 10 milioane de euro.

Valoarea stimulentelor financiare acordate nu poate depăși de trei ori cuantumul salariului de bază al funcționarului public căruia i se acordă aceste sume.

Plata stimulentelor financiare se realizează dintr-un fond constituit la nivelul ANAF prin reținerea, ca venituri proprii, din sumele stabilite și încasate (prin acte administrativ-fiscale sau procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, rămase definitive în sistemul căilor de atac) a unor sume echivalente cu de trei ori cuantumul salariilor de bază ale funcționarilor publici care vor primi stimulentele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)