Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a precizat, joi, în cadrul unui discurs susținut cu ocazia lansării candidaților PNL Dolj pentru alegerile parlamentare, care sunt obiectivele partidului pentru următorii ani 4.
Primul ar fi, ca toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028, iar al doilea obiectiv – 1 milion de hectare de teren agricol nou irigate.
De asemenea, Nicolae Ciucă a ținut să menționeze și două proiecte ale PNL în domeniul educației, pe care ar dori să le extindă.
„Trebuie să trecem de la statul care dă, la statul care nu ia. În privința educației, lucrurile sunt la fel de simple. A spus-o și Ligia Deca. Niciun copil nu trebuie să rămână în afara școlii. Cel mai nobil război pe care îl putem purta este cel împotriva sărăciei și abandonului școlar. Trebuie să extindem două programe de succes ale PNL:
1 – Programul masă sănătoasă să fie în toate școlile din România și va fi eficient și fără sincope pentru că o vom face împreună.
2 – extindem în toate județele învățământul dual profesional, cu campusuri de profil, de unde elevii vor ieși cu un job sigur și calificat. Așa s-a întâmplat la Brașov, așa s-a întâmplat la Alba Iulia, așa s-a întâmplat la Cluj, așa s-a întâmplat la Oradea. Așa au reușit să atragă investitori, așa au reușit să dezvolte județele, să dezvolte comunitățile și să facă oamenii să se simtă bine acolo unde își au rădăcinile.
Putem găsi un loc în aceste programe și pentru Marcel Ciolacu că tot nu are nicio meserie.
Astfel, asigurăm un zid de protecție în jurul economiei românești, care începe din școală, care te pregătește pentru viață și continuă până când antreprenorul este apărat de stat, nu tâlhărit de acesta. Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural. Sunt un băiat de la țară, așa cum am spus, născut la 60 km de aici, la Plenița. Știu care sunt problemele din comunele noastre și vă propun, așa cum mi-am asumat prin programul prezidențial, un pact pentru satul românesc cu două ținte clare pentru următorii 4 ani.
Prima, toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028 și 2 – 1 milion de hectare de teren agricol nou irigate. Sunt obiective majore absolut necesare agriculturii și satelor românești.
Vreau să încurajăm fermele și afacerile de familie, să susținem toți antreprenorii reîntorși din străinătate și să facem fondurile europene mai ușor de accesat pentru acești oameni.
Ei formează clasa de mijloc din mediul rural și ei sunt șansa unui viitor prosper pentru satul românesc”.