Cât costă un kilogram de cârnați din păstrăv. Pescăriile, pregătite pentru prima zi de dezlegare la pește din Postul Crăciunului

Cât costă un kilogram de cârnați din păstrăv. Pescăriile, pregătite pentru prima zi de dezlegare la pește din Postul Crăciunului

Pentru unii români, pregătirile pentru Crăciun au început chiar și cu câteva săptămâni în urmă. Dar mai durează până la delectatul cu sarmale, cozonaci și alte preparate specifice perioadei, căci încă suntem în Postul Crăciunului.

Ne este permis consumul de pește, dar asta numai în zilele de dezlegare. Prima dintre aceste zile este chiar pe 21 noiembrie, iar păstrăvăriile și pescăriile s-au asigurat că stocul este suficient de mult și variat pentru a-i satisface pe toți cei care își doresc să își diversifice meniul, în limita în care le este permis.

Cât trebuie să plătească un client pentru preparatele din pește

Un kilogram de crap proapăt costă 33 de lei, în timp ce păstrăvul afumat se vinde cu 90 de lei kilogramul, potrivit Observator News.

Există însă și altfel de opțiuni. Pentru persoanele care își doresc să încerce și altceva sau pentru cei cărora nu le place să gătească pește din diverse motive, se găsesc chiar și jumări sau cârnați din păstrăv. În băcănii, 100 de grame de jumări de păstrăv costă 15 lei, în timp ce un kilogram de cârnăciorii de păstrăv costă 250 de lei. Un borcan de zacuscă de păstrăv costă 50 de lei.

Credincioșii pot opta pentru o masă în oraș sau pentru a comanda mâncare

Există opţiuni şi pentru cei care nu își doresc sau nu au timpul necesar să gătească, putând opta pentru a lua masa în oraș sau pentru a comanda la domiciu diferite preparate. Spre exemplu un platou cu diferite feluri de peşte, mămăliguţă şi sos de usturoi costă 235 de lei şi poate fi savurat atât aici, în restaurant, cât şi acasă, la pachet.

„Bruschete cu icre, pastă de păstrăv, pastă de crap. Avem o ciorbă bună de peşte cu fructe de mare şi borş autentic de păstrăv. Felul doi, felul principal: peşte la grătar, peşte afumat, păstrăv prăjit, avem chiar şi somon”, a spus Vasile Strugari, bucătar.

Postul Crăciunului este al doilea ca durată, după Postul Paștelui, și mult mai ușor de ținut. Cu o durată de 40 de zile, credincioșilor le este permis în nu mai puțin de 14 zile să consume peşte, ulei şi vin. De asemenea, în aceste zile pot fi consumate și fructele de mare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`