Diana Buzoianu (USR), despre comisiile de anchetă înființate în Parlament: Domnii de la PSD și PNL au vrut să puncteze electoral, că au înființat comisia, dar când a fost vorba de ședință de lucru s-au ascuns în spatele votului (VIDEO)

Diana Buzoianu (USR), despre comisiile de anchetă înființate în Parlament: Domnii de la PSD și PNL au vrut să puncteze electoral, că au înființat comisia, dar când a fost vorba de ședință de lucru s-au ascuns în spatele votului (VIDEO)
Foto: Facebook / Diana Buzoianu

Diana Buzoianu, candidată USR la alegerile parlamentare, a vorbit în emisiunea Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, despre comisiile de anchetă înființate în Parlament.

„PSD și PNL au decis că nu mai e program de lucru”

Deputata a fost întrebată ce s-a întâmplat, într-un final, cu comisiile solicitate de PNL și PSD.

“Da, au fost votate, noi am cerut să fie făcută deja ședință, ca să începem să lucrăm în aceste comisii și bineînțeles că a reieșit exact ceea ce am spus de la bun început că se va întâmpla, și anume că domnii de la PSD și de la PNL au vrut să puncteze electoral, că au înființat Comisia, dar când a fost vorba de ședință de lucru, s-au ascuns, așa, în spatele votului și au zis, nu, nu, nu, mulțumim, pa și la gară, ne mai vedem noi în câteva luni. Deci cam despre asta este vorba, un fel de teatru ieftin în care zic că vor sa facă comisia, dar, de fapt, nu prea vor să facă munca din spatele comisiei.

Dacă săptămâna aceasta nu s-a făcut niciun fel de ședință, săptămâna următoare nu avem program de lucru pentru că PSD și PNL au decis că nu mai e program de lucru, peste 2 săptămâni suntem cu alegerile parlamentare, eu mă îndoiesc că PSD și PNL se vor duce la muncă în Parlament. Noi venim, dar eu mă îndoiesc ferm că vor mai face program de lucru. Așa au decis dumnealor…

(…) Eu sunt parlamentar, când nu e program de lucru, înseamnă că nu vor fi convocate Comisii.

Eu mă refer la comisii. Deci program de lucru a fost votat că nu va fi nici program de lucru cu ședințele de Plen, nici în Comisii”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`