Ancheta în cazul morții adolescentului de 16 ani care nu a fost operat la timp, la Târgu-Jiu, s-a blocat. Chirurgii din spital refuză să participe la audieri

Ancheta în cazul morții adolescentului de 16 ani care nu a fost operat la timp, la Târgu-Jiu, s-a blocat. Chirurgii din spital refuză să participe la audieri
Sursa Foto: Hepta

Ancheta în cazul tragediei de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, unde un băiatu de 16 ani a murit după ce s-a amânat operarea lui pare că s-a blocat. Motivul este refuzul chirurgilor din spital de a participa la audieri, potrivit Antena3.ro.

Asta deși autoritățile au anunțat că în această săptămână vor fi prezentate concluziile anchetei. Cu toate acestea, audierile nu au avut loc până acum în acest caz.

La o săptămână după moartea adolescentului care suferea de peritonită și nu a fost operat la timp, nu există vreun progres în ancheta care ar trebui să clarifice cine este responsabil pentru tragedie.

Medicul de gardă, în absența unui chirurg pediatru, l-a ținut pe adolescent în așteptare până la sosirea unei ambulanțe care să-l ducă la Craiova, unde ar fi urmat să fie operat de un chirurg specializat.

După ce acesta a murit luni, 11 noiembrie, DSP Gorj a amendat cu 3.000 de lei chirurgul care a refuzat operația.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:31 - Nicolai Tand a dezvăluit prin ce a trecut: „Mi-am dat demisia pur și simplu. Până la urmă, cred că nu a fost vocația mea”
18:11 - Delia Matache a sărit în apărarea Andreei Bănică, după ce vedeta a fost criticată dur pentru ultima apariție: „Știu că după 35 de ani expirăm…” (VIDEO)
18:06 - Mii de biletele răzuibile, într-un râu din Italia. Riscurile la care se expun localnicii pentru a le recupera
18:04 - Nu din cauza „rasismului” au ieșit jucătorii kosovari de pe teren. Selecționerul Franco Fonda oferă o nouă explicație pentru gestul controversat de pe Arena Națională
17:48 - Elena Lasconi: Marcel Ciolacu trebuie să dispară din viața publică. Să își dea demisia măcar acum, în al 12-lea ceas. În fiecare zi mai aflăm câte ceva despre combinațiile pe care le face cu puterea pe care i-a dat-o partidul
17:43 - UE încă nu a înțeles limbajul puterii, spune șeful diplomației europene la încheierea mandatului: „Fiți mai uniți, luați deciziile mai rapid! Evenimentele nu așteaptă după voi”
17:40 - Scandal între Mitică Dragomir și Adriana Bahmuțeanu: „Javra dracului” / „Ești extraordinar de misogin”
17:31 - Cristina Rizea (PSD), după ce Nicolae Ciucă i-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu: Este ultima săptămână de campanie și disperarea celor PNL se vede în absolut orice mișcare (VIDEO)
17:27 - Daniel Breaz: Cum e candidatul PSD la prezidențiale, așa e și ministrul de la Muncă. Dacă nu știi, atunci faci propagandă (VIDEO)
17:10 - Atac cu cuțitul în Constanța. Un băiat de 17 ani a agresat un altul de 15 ani