În urma unui raport al Băncii Greciei a fost confirmat faptul că starea psihică şi sănătatea grecilor se înrăutăţeşte din cauza nesiguranţei economice, a şomajului ridicat, a nesiguranţei slujbelor, a scăderii salariilor şi a expunerii constante la stres, potrivit cotidianul.ro.
În Raportul de politică monetară pentru perioada 2015-2016, Banca centrală a Greciei dedică un capitol “reformelor în sănătate, crizei economice şi impactului asupra sănătăţii populaţiei”.
Mai mult, Banca Greciei a constatat și un număr mai mare al sinuciderilor. „Riscul comportamentului suicidar creşte când apar factorii de risc principali (de natura psihiatrică), în timp ce factorii secundari (situaţia economică) şi terţiari (vârsta şi sexul) afectează acest risc, însă doar dacă apar factorii primari”, arata raportul.
În acest sens, mortalitatea infantilă a crescut cu 50% faţă de perioada anterioară crizei economice.
Banca Greciei a mai precizat că „reducerea cheltuielilor publice nu a fost însoţită de măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate pentru a limita consecintele asupra pacienţilor şi a grupurilor celor mai vulnerabile”.
A fost înregistrată și o creştere de 24% a afecţiunilor cronice în rândul celor de peste 15 ani.
În 2013, pe fondul lipsei asigurărilor medicale, 13% din populaţie nu a primit tratament şi consultaţii medicale, 15,4% din populaţie nu a primit tratament stomatologic, 4,3% din populaţie nu a primit tratament psihiatric şi 11,2% din populaţie nu şi-a cumpărat medicamentele prescrise de medici.
Banca Greciei avertizează că criză din sistemul de sănătate şi criza economică vor duce la reducerea însemnată a speranţei de viaţă în ţară.
Pe lângă pacienții care nu pot beneficia la timp de o consultație medicală, sunt afectaţi şi cei care lucrează în sistemul de sanatate, din cauza reducerilor salariale și a cazurilor tot mai dificile.
Foarte mulți greci au de ales între tratament și hrană,motiv pentru care aleg să își înjumătățească medicaţia zilnică.