Meci incredibil între Cehia și Croația, în grupa D de la EURO. După ce au condus croații cu 2-0, Cehia a revenit pe final de joc, reușind un egal in extremis, scor 2-2.
Perisic a deschis scorul pentru Croația în minutul 37 după o fază frumoasă în care a avansat cu mingea la picior, a pătruns în careu, finalizând cu un șut la colțul lung, portarul Cech nemaiavând cum să se opună.
În minutul 59, croații și-au majorat diferența la două goluri, după ce Rakitic a marca din scăriță, după ce a profitat de o greșeală a apărării cehilor.
Nu în zadar se spune că scorul de 2-0 este cel mai periculos.
Milan Skoda a redus din diferență în minutul 76 după o reluare cu capul.
Când lucrurile păreau clare, Cehia a primit o lovitură de pedeapsă în minutele de prelungiri în urma hențului făcut de Vida în careu.
Necid a transformat penalty-ul, iar Cehia-Croația s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Acest rezultat o trimite pe Croația pe primul loc cu 4 puncte, în timp ce Cehia este pe locul trei cu un punct. În această grupă mai au de jucat Spania și Turcia, meci ce va începe de la ora 22.00.
În cazul unui succes al ibericilor, aceștia ar urma să treacă pe poziția fruntașă, în timp ce dacă ar bate Turcia ar trece pe locul 3 la egalitate cu Spania.