Scandal între Vatican și activiștii de mediu, înainte de Crăciun. Aceștia cer ca bradul vechi de 200 de ani să nu fie tăiat

Scandal între Vatican și activiștii de mediu, înainte de Crăciun. Aceștia cer ca bradul vechi de 200 de ani să nu fie tăiat
Sursa foto: Freepik / @freepik

Vaticanul se află în mijlocul unui scandal, după ce mai mulți activişti de mediu din Italia au cerut să nu mai fie tăiat un brad vechi de 200 de ani, așa cum cere o tradiție de peste 40 de ani. Bradul ar urma să fie amplasat în centrul pieței Sfântu Petru.

Un brad înalt de 29 de metri şi vechi de 200 de ani ar trebui să fie așezat în mijlocul orașului, în fiecare an înainte de Crăciun, așa cum spune obiceiul. Acesta ar urma să fie tăiat săptămâna viitoare, dintr-o pădure din provincia italiană Trento, din nordul ţării. Împodobit cu mii de luminite, bradul ar trebui aprins pentru prima dată pe data de 8 decembrie, potrivit Observator News.

Zeci de mii de persoane au semnat o petiție împotriva tăierii copacului

Până în prezent, peste 40 de mii de oameni au semnat o petiţie împotriva tăierii bradului, ba chiar iau în considerare blocarea drumului spre pădure.

În anii trecuţi, bradul de la Vatican a fost un dar din partea altor țări, iar gestul a fost considerat o mândrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:49 - Lukașenko spune că trebuie să fii bărbat pentru a fi președinte: „Ferească Dumnezeu să fie aleasă o femeie”
22:18 - Incendiu la o cabană din Prahova! Pompierii spun că flăcările au cuprins toată clădirea (VIDEO)
22:17 - O lege a fost aprobată astăzi de Guvern, ca urmare a cazului adolescentului de la Târgu Jiu. Ministrul Sănătății: „Eu l-aș fi operat”
22:04 - Oana Țoiu (USR), despre presupusul blat dintre PSD și AUR: „George Simion l-a confirmat în direct. A spus confirm conversația dintre Becali și Hrebenciuc, cuvânt cu cuvânt” (VIDEO)
22:04 - Persoane arestate după ce au încercat să îi păcălească pe asiguratori prin metoda „omului în costum urs”
21:49 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Câte milioane de euro va primi câștigătorul și unde a fost jucat biletul norocos
21:41 - Mihai Fifor: Nu știu ce ar vrea unii colegi parlamentari de la premier, să încalce legea? Un demnitar nu poate să facă publice secrete de stat sau secrete de serviciu (VIDEO)
21:33 - Catedrala Notre Dame se redeschide, după cinci ani de la încendiu. De când va putea fi din nou vizitată
21:29 - Emil Dimitru (PNL): Marcel Ciolacu face din toată povestea asta un joc în care să-l introducă pe George Simion în turul 2, pentru că altfel nu va câștiga Președinția României (VIDEO)
21:16 - Semne că avem diabet. Expert în psihonutriție: Este o boală care poate fi prevenită și care poate fi controlată odată ce a apărut / Există persoane în pre-diabet (VIDEO)