Avion Tarom, tăiat și vândut la fier vechi. Avertismentul unui specialist: „Asistăm la sfârșitul unui capitol din aviația românească”

Avion Tarom, tăiat și vândut la fier vechi. Avertismentul unui specialist: „Asistăm la sfârșitul unui capitol din aviația românească”
sursa foto: Facebook

Un avion Tarom, parte din flotă încă din anul 2006, a fost distrus și dat la fier vechi. Un specialist în aviație atrage atenția asupra deciziei Tarom, avertizând că acest moment ar putea reprezenta începutul sfârșitului unui capitol al aviației românești.

Într-o postare făcută de specialistul în aviație și președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești, Marius Popescu, acesta numește câteva alternative pentru care ar fi putut opta Tarom, în așa fel încât aeronava să nu fie distrusă și să producă în continuare bani. Marius Popescu este de părere că avionul ar fi putut pus într-o așa lumină încât să devină o parte din patrimoniu.

„Asistăm la sfârșitul unui capitol din aviația românească: Airbus-ul A318, înmatriculat YR-ASB și botezat >, este tăiat și redus la piese. După ce a parcurs milioane de kilometri, transportând mii de pasageri și contribuind la imaginea TAROM, acest avion, care a intrat în flotă în decembrie 2006, merita o soartă diferită. În loc să fie tăiat putea fi transformat într-un simulator (de unde TAROM putea face bani frumoși din programe de training) sau să fie expus într-un muzeu al aviației sau măcar reutilizat fuselajul ca un restaurant tematic – o piesă de patrimoniu care să inspire și să atragă… Îl vedem acum tăiat, distrus de un buldoexcavator și vândut pentru ”fier vechi”, a transmis printr-o postare Marius Popescu, potrivit Adevărul.

 

„Cum am ajuns oare să vindem un simbol al aviației naționale?”

Specialistul reclamă dezinteresul managementului Tarom în a-i da o nouă viață avionului, fiind de părere că odată cu casarea aeronavei, a dispărut și o parte din trecutul aviatic al României.

„În timp ce alte companii valorifică istoria și simbolurile lor, transformându-le în active de imagine și educație, la noi se vede o lipsă cronică de viziune, o direcție condusă de decizii de scurtă durată și numiri bazate pe interese politice și nu pe competență​​​.

Într-o perioadă în care sustenabilitatea și conservarea resurselor devin priorități globale, cum am ajuns oare să tăiem și să vindem un simbol al aviației naționale? Oare atât de profund a ajuns dezinteresul pentru trecutul nostru aviatic și pentru potențialul de a educa și inspira viitorul?

România are nevoie de o schimbare fundamentală de atitudine și de leadership în sectorul public, de o separare clară a politicului de deciziile manageriale. Iar acest avion, >, acum casat fără respect pentru moștenirea sa, este un simbol dureros al drumului greșit pe care îl parcurgem…”, a mai scris acesta.

Răspunsul Tarom

Ulterior, compania aeriană Tarom a precizat că a vândut avionul unei companii pentru a fi dezmembrat, potrivit planului de restructurare și redresare. Obiectivele acestui plan presupun modernizarea flotei, reducerea costurilor de mentenanță și îmbunătățirea performanței financiare. Tarom își propune ca noile aeronave pe care le va achiziționa să fie deopotrivă mai eficiente și mai prietenoase cu mediul.

„În cadrul planului de redresare și restructurare a companiei TAROM, unul dintre obiectivele strategice este modernizarea flotei și optimizarea costurilor operaționale. În acest sens, aeronavele model Airbus A318 recepționate în perioada 2006-2007, care au ajuns la finalul perioadei de exploatare, au fost scoase din serviciul comercial al companiei TAROM și valorificate conform planificării prin vânzarea către o companie specializată în achiziționarea de avioane aflate la finalul perioadei de funcționare”, a informat Tarom.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota