Pe 28 noiembrie seara, în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 se deschide primul târg de Crăciun din Capitală. Este vorba despre mult-așteptatul West Side Christmas Market, ediția a patra, organizată de Untold Universe împreună cu Primăria Sectorului 6.
O roată panoramică, un patinoar generos, căsuța lui Moș Crăciun, trenulețe, carusele, zeci de mii de beculețe, concerte cu artiști celebri, toate acestea îi vor face pe vizitatori să trăiască din nou magia sărbătorilor de iarnă.
În anii trecuți, West Side Christmas Market a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din țară iar ediția din acest an se anunță la fel de spectaculoasă și plină de surprize.
⦁ Un patinoar generos, pentru iubitorii de distracție pe gheață;
⦁ Un carusel ca-n povești și un trenuleț pentru copii;
⦁ Căsuța lui Moș Crăciun;
⦁ Un brad uriaș, unicat, de unde se fac cele mai instagramabile fotografii;
⦁ 64 de căsuțe de poveste, pline cu bunătăți culinare, vin fiert, turtă dulce și decorațiuni de Crăciun;
⦁ Roata panoramică, de unde se poate vedea în ansamblu tot acest tărâm magic;
⦁ Scena amenajată la amfiteatrul din parc este polul distracției. De aici se întreține atmosfera, de aici vor răsuna concerte și spectacole de colinde. Vor cânta Direcția 5, Fuego, Alina Sorescu, Gașca Zurli și mulți alții;
⦁ Nu în ultimul rând, decorul va fi feeric, cu zeci de mii de beculețe și ornamente colorate.
West Side Christmas Market va fi deschis în perioada 28 noiembrie – 27 decembrie, în Parcul Drumul Taberei. Se poate ajunge foarte ușor aici cu transportul în comun. Vizitatorii au la dispoziție metroul până la stația Parc Drumul Taberei, tramvaiul 41, troleele 69, 93, și autobuzele 105, 138, 168, 221, 222, 232, 368. Intrarea este liberă.