Adriana Bahmuțeanu a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, după ce Silviu Prigoană a încetat din viață.
“Drum lin in lumina!!!
Ai fost un tata bun și un om excepțional!!!
Dumnezeu sa te odihnească în pace!!!”, este mesajul publicat de Bahmuțeanu pe pagina sa de Facebook.
La scurt timp după vestea tragică privind decesul fostului soț, Adriana Bahmuțeanu a fost contactată de jurnaliști.
Fosta soție a lui Prigoană s-a declarat „șocată” la aflarea veștii că Silvu Prigoană a murit. Ei au avut o relație de dragoste tumultoasă, cu mai multe divorțuri și împăcări, dar și doi copii.
„Sunt în stare de șoc, nu îmi vine să cred! Mi s-a confirmat că s-a întâmplat la Brașov, într-un restaurant, dar nu știu nimic altceva. Îmi pare extrem de rău, este tatăl copiilor mei, sunt foarte afectată”, a spus Adriana Bahmuțeanu, pentru România TV.
Silviu Prigoană a murit, marți. Omul de afaceri avea 60 de ani și a încetat din viață în timp ce se afla la un restaurant din Bran. Cauza morții este încă neclară. Unele surse spun că s-ar fi înecat cu mâncare, alții spun că ar fi făcut infarct ori AVC.