Raport BNR: Inflația va fi în ușoară creștere la finalul acestui an și în primele luni din 2025

Raport BNR: Inflația va fi în ușoară creștere la finalul acestui an și în primele luni din 2025
Mugur Isărescu vine cu vești proaste pentru români: „S-a mai întâmplat acest lucru în perioada crizei din 2008-2009”. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va prezenta, luni, Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Noua prognoză BNR privind inflația

Potrivit acestei prognoze, inflația va creşte uşor la final de 2024, iar în semestrul I din 2025 va rămâne deasupra intervalului ţintei şi peste valorile anticipate anterior.

Printre factorii care vor contribui la acest lucru se numără seceta severă de anul acesta și majorarea cotaţiilor unor mărfuri, de natură să afecteze în continuare prețurile la alimente și energie.

Când ar urma să scadă inflația

Mai apoi, inflația își va relua descreşterea pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, coborând abia la începutul lui 2026 sub limita de sus a intervalului ţintei.

BNR menţionează că „descreşterea va continua să fie antrenată de efecte de bază dezinflaţioniste, cărora li se vor alătura influenţele aşteptate să vină din decelerarea creşterii preţurilor importurilor, precum şi din ajustarea descendentă a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt – pe o traiectorie mai ridicată totuşi decât în proiecţia precedentă”.

Amintim că FMI prognozează, într-un raport recent, că România va înregistra anul acesta o creştere medie anuală a inflației de 5,3%. Ritmul de creştere a preţurilor va încetini semnificativ abia în 2025, când se va situa la 3,6%.

De altfel, anul acesta, România a avut în majoritatea lunilor cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate