Ion Cristoiu, despre decizia CCR: Folosirea de către DNA a formulării „în mod defectuos”, demne de Republica de babuini, dusese la o paralizie a administraţiei publice locale şi centrale

Ion Cristoiu, despre decizia CCR: Folosirea  de către DNA  a formulării „în mod defectuos”, demne de Republica de babuini, dusese la o paralizie a administraţiei publice locale şi centrale

Jurnalistul Ion Cristoiu a ales să vorbească în postarea zilnică de pe blogul personal despre decizia CCR privind abuzul în serviciu.

Prin articolul 297 alin. (1), abuzul în serviciu era astfel definit: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Astfel, CCR a decis să înlocuiască formula „în mod defectuos” cu formula „prin încălcarea legii”.

Formula „în mod defectuos”, ca şi formula „urîtă” sau formula „frumoasă” sau formula „necinstit”, e interpretabilă.

Mai mult, nici procurorii nu ar fi știut să răspundă ce înseamnă mai exact „în mod defectuos”, iar DNA nici nu încerca să dovedească modul defectuos, pentru că acesta este un lucru care nu se poate dovedi.

„Folosirea de către DNA a formulării aberante, demne de Republica de babuini, dusese la o paralizie a administraţiei publice locale şi centrale”, a precizat Ion Cristoiu.

Decizia CCR este una normală și firească. Dacă procurorii au înţeles prin „în mod defectuos” încălcarea unei legi şi au arătat ce lege a fost încălcată, dosarul merge mai departe.

Împotriva acestei decizii, tipice Statului de drept, Codruţa Kovesi a asmuţit reţeaua sa din presă. „Toți cei care au pledat pentru nevoia unei clarificări a textului de către CCR au fost făcuți complici ai corupților, ai borfașilor, inși plătiți de penali pentru a-i scăpa de la pușcărie, dușmani ai lupte împotriva corupției, de site-uri, ziare și televiziuni întreținute fie de patroni care sunt protejați de DNA în afacerile lor de corupție, fie de Servicii prin pușculițele cu bani negri”, a mai precizat Ion Cristoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`