Părinții ar putea beneficia de un ajutor suplimentar din partea statului. În ce constă sprijinul promis de Guvern

Părinții ar putea beneficia de un ajutor suplimentar din partea statului. În ce constă sprijinul promis de Guvern
Foto: pixabay.

Familiile, mai ales cele care se află în zone vulnerabilă, vor beneficia de mai mult sprijin din partea Guvernului până în 2030. Strategia cuprinde de la cursuri și consiliere parentală gratuite, până la programe de prevenire a bullying-ului, totul cu scopul de a asigura fiecărui copil un mediu armonios și sănătos în care să se dezvolte. Mai mult decât atât, se dorește o evoluție cât mai uniformă a copiilor, indiferent de cotextul social din care provin aceștia, motiv pentru care va fi acordată o atenție specială mediilor defavorizate.

Strategia are în vedere construirea unui mediu sigur pentru fiecare copil, ajutând părinții să își dezvolte competențele necesare. Până în 2030, se dorește ca fiecare familie să aibă acces la sfaturi de specialitate și astfel, relațiile dintre părinți și copii să se îmbunătățească, iar stresul parental să scadă, potrivit Cancan.

Strategia urmărește simultan mai multe direcții

Cursurile de educație parentală presupun accesul părinților la sesiuni de consiliere și cursuri gratuite pentru a învăța tehnici de gestionare a comportamentului copiilor, dar și pentru a reuși să gestioneze mai ușor provocările pe care le întâmpină zilnic.

Campanii de sensibilizare care vor fi derulate au rolul de a sublinia importanța sprijinului parental în dezvoltarea copiilor.

Suportul în zonele vulnerabile presupune o atenție sporită acordată părinților din zonele marginalizate. Până în 2030, 900 de localități vulnerabile vor face parte din activităților de susținere, pentru ca și acești părinți să beneficieze de resurse utile.

Reducerea bullying-ului în școli este o altă prioritate a proiectului și prevede reducerea fenomenelor de bullying. În acest scop părinții, cadrele didactice și copiii vor primi sfaturi și instrucțiuni pentru a recunoaște și a combate acest tip de comportament.

 

Cum va fi finanțată această strategie?

Pentru susținerea acestui proiect, Guvernul a alocat fonduri speciale, urmând ca investițiile să fie ajustate în funcție de nevoile fiecărei comunități. Proiectul va primi finanțtare atât de la bugetul de stat, cât și prin parteneriate cu Uniunea Europeană, în funcție de disponibilitatea fondurilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)