Politica externă a SUA va avea schimbări majore de nuanță, nu de poziționări, iar caraghioșii extremiști se bucură degeaba, pentru că Trump îl va scoate din minți pe idolul lor, Putin, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP și candidat la parlamentare sub sigla Forța Dreptei, joi, într-o postare pe Facebook.
Eurodeputatul a transmis un mesaj după victoria republicanului de la alegerile prezidențiale americane.
„Cetățenii SUA au ales, lumea intră din nou în epoca Trump. Dincolo de orice, un lider de dreapta, direct și tranșant, așa cum este Donald Trump, nu va lăsa Europa și aliații singuri în fața marilor provocări. Va obligă însă țările membre NATO să-și plătească angajamentele asumate, nu doar să le declare pe hârtie. Vor face asta și statele care, chiar în vreme de război, ezită să investească minimum 2%. România a alocat anul trecut, cu Ciucă și Ciolacu premieri, 2,5% din PIB, dar a cheltuit 1,6%!”, a declarat Eugen Tomac.
„Politica externă a SUA va avea schimbări majore de nuanță, nu de poziționări, iar caraghioșii extremiști se bucură degeaba. Trump îl va scoate din minți pe idolul lor, Putin. Rusia nu va învinge așa cum se așteaptă, miza fiind reducerea sprijinului financiar din partea SUA pentru Ucraina. Trump va negocia, dar nu va ceda, așa cum visează Kremlinul”, a continuat liderul PMP.
El a explicat că „există câteva necunoscute, cu toate acestea, Rusia va rămâne un adversar pentru SUA și Uniunea Europeană, indiferent ce balet închipuit va încerca să facă Victor Orban”, al cărui rol „va rămâne tot de decor”.
„Pacea promisă nu va fi în dezavantajul UE și nici al vecinilor noștri. Până la sfârșitul acestui an, înainte de preluarea oficială a mandatului, vom afla soluțiile”, a continuat Eugen Tomac.
„O miză majoră pentru Trump va fi conflictul din Orientul Mijlociu, aici sunt clare opțiunile. Presiune uriașă pe Iran, fiind considerat sursa răului. Rămâne de văzut însă ce propuneri noi va avea pentru a sprijini Israelul. Încetarea focului în regiune va fi un proces dificil, dar este clar că se va implica energic în a aduce pacea în zonă. Marea provocare a președinției sale rămâne relația comercială cu China. Să nu uităm că și-a încheiat primul mandat cu mesajul «virusul chinezesc», referindu-se la COVID, care a aruncat lumea în aer”, a adăugat eurodeputatul.
„Trump nu va renunța la sprijinul SUA acordat pentru Taiwan, indiferent de speculații. În mod clar însă, va introduce noi taxe pentru importurile din China. Rămâne de văzut unde se oprește noua doctrină, pentru că negocierile comerciale sunt un atu major pentru noul președinte american. Cetățenii americani așteaptă ca ceea ce a promis în alegeri în materie de protejare a pieței și crearea de noi locuri de muncă să se întâmple. De fapt, acesta este pariul major pe care și l-a propus Trump – să repornească economia SUA!”, a mai spus Eugen Tomac.