Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada NATO, găzduită pe teritoriul României

Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada NATO, găzduită pe teritoriul României
Foto: glagol.su

Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada de aproximativ 5.000 de militari NATO, găzduită pe teritoriul României, a anunțat ministrul bulgar al Apărării, Nikolay Nenchev, după întâlnirea cu omologul său român, Mihnea Moţoc, informează novinite.com.

"Împreună cu omologul meu român, am ajuns la concluzia că este necesară o prezenţa mult mai evidentă a forţelor NATO în zona Mării Negre. Avem o perspectivă comună în acest caz şi probabil vom discuta mai aprofundat această chestiune la summitul NATO de la Varşovia", a mai precizat Nenchev.

Dimensiunea unei brigăzi NATO variază între 3.200 şi 5.500 de militari, dar va fi stabilită în funcţie de câte trupe sunt pregătite să trimită statele membre.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat marţi că România s-a oferit să găzduiască şi coordoneze o brigadă militară NATO de 5.000 de militari, în cadrul măsurilor de disuasiune luate în raport cu Rusia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`