Sucevean, căutat de procuratura italiană. Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră

Sucevean, căutat de procuratura italiană. Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Sursa foto: politiaromana.ro

Un tânăr de 27 de ani din județul Suceava e căutat de polițiști, baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene, pentru comiterea infracțiunilor de omor și constituire de grup infracțional organizat. El ar fi fost implicat într-un asasinat comis în Italia, în iunie 2020.

Asasinatul în care ar fi fost implicat românul

Pe 3 iunie 2020, în comuna Trinitapoli, regiunea Puglia, un localnic cunoscut în mafia din zonă a fost asasinat în timp ce mergea pe stradă, cu o trotinetă electrică. El a fost împușcat cu o mitralieră și un revolver, acționate dintr-o mașină.

Asasinatul ar fi fost parte a războiului dintre canurile Carbone-Gallone și De Rosa-Buonarota pentru controlul teritoriului.

Presa italiană, citată de Monitorul de Suceava, a scris că la volan s-ar fi aflat un italian, iar doi români ar fi tras – Liviu și Ștefan Corduneanu, în vârstă de 27 și 25 de ani (posibil frați).

Românul, reținut apoi eliberat de autoritățile italiene

Liviu Simon Corduneanu, din Buda-Zvoriștea, a fost reținut de procuratura italiană, dar apoi, din motive necunoscute, probabil lipsă de probe, a fost eliberat. Atât el, cât și celălalt român și-au susținut mereu nevinovăția.

Acum, procuratura italiană a emis un nou mandat de arestare pe numele lui. Potrivit unor date, Liviu Simon Corduneanu ar fi fost recent în Suceava.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`