Ministrul Economiei, Radu Oprea, și cel al Cercetării, Bogdan Ivan, au semnat protocolul pentru primul program de dezvoltare a dronelor 100% românești, anunță Ministerul Economiei, marți, într-un comunicat de presă.
Protocolul de colaborare în domeniul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice a fost semnat de cei doi miniștri la sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS) din Comuna Târgșoru Vechi, Sat Strejnicu, Județul Prahova.
„Acest protocol stabilește un mecanism pentru identificarea și definirea cerințelor organizațiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate (S.N.A.O.P.S) și pentru soluționarea acestora prin expertiza, tehnologiile locale disponibile și infrastructura de cercetare-dezvoltare, aflate atât în entități publice, cât și private din sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare”, spune Ministerul Economiei.
Radu Oprea le-a mulțumit celor din Ministerul Economiei, din industria națională de apărare și din Ministerul Cercetării și a declarat că „acest memorandum ne dă posibilitatea să lansăm teme de cercetare pe cel puțin trei domenii pe care le-am identificat în acest moment. Iar lucrurile nu se vor opri aici, pentru că la Carfil pregătim un centru de perfecționare a operatorilor de drone, împreună cu o companie franceză, pentru pregătirea celor care sunt în domeniul militar dar și pentru cei care lucrează în domeniul civil”.
Ministerul Economiei a precizat că, în cadrul parteneriatului, vor fi utilizate instrumentele de finanțare gestionate de Ministerul Cercetării, care vor sprijini firme inovative pentru a adopta și aplica rezultatele în vederea sporirii competitivității.
„Astăzi punem bazele primului program integrat care va crea drona românească. MCID, INCAS și MEAT vor implementa acest parteneriat, de la concept până la transferul soluțiilor tehnologice în economia reală. Am avut în vedere toate aspectele necesare, incluzând proprietatea intelectuală și patentele, împreună cu deschiderea către piață, pentru a putea progresa eficient. Prin acest protocol facem pasul spre o nouă etapă pentru cercetarea românească din domeniul aerospațial”, a declarat Bogdan Ivan.
Ministerul Economiei a oferit detalii despre cele trei protocoale vizate.
„Primul domeniu de dezvoltare tehnologică se va axa pe crearea unei soluții complete pentru «Capabilitate aeriană fără pilot uman la bord, din categoria MALE (Medium Altitude Long Endurance) și scop dual de utilizare». Această soluție va include cel puțin două echipamente UAV (vehicule aeriene fără pilot) și toate mijloacele de sol necesare pentru controlul și asigurarea tehnică și informatică a zborurilor.
Un alt domeniu vizat va fi dezvoltarea de soluții pentru «Conversia muniției clasice în sisteme aeriene autonome (Loitering munition)». Aceasta va implica sisteme UAV cu aripă fixă și rotativă, precum și toate elementele necesare pentru operarea lor (lansare și control al traiectoriei).
Al treilea domeniu se referă la dezvoltarea unei soluții complete pentru «Capabilitate maritimă multi-rol și multi-vehicul fără pilot uman la bord», incluzând toate componentele necesare pentru operarea acestor sisteme (lansare și control)”, se mai arată în comunicatul instituției.