Lansarea programului de guvernare de către PNL a transmis, deopotrivă, un mesaj de forță politică și de competență administrativă. Liberalii au arătat ca o echipă strâns unită în jurul candidatului lor la prezidențiale și pregătită să urmărească obiectivele de guvernare propuse.
Mesajul transmis de către toți liderii partidului a fost angajamentul PNL pentru o viziune de dezvoltare de dreapta. În acest sens, programul liberalilor prevede măsuri pentru sprijinirea familiilor, pentru modernizarea comunităților locale, dar și pentru consolidarea poziției României în plan regional.
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la prezidențiale, a definit modelul liberal pe care îl va susține la guvernare: „Păstram cota unică și susținem inițiativă privată. Trebuie să investim strategic în energie, agricultură și să atragem capital străin. Suprataxarea inhibă și distruge firmele, pentru a scădea deficitul PNL va întări disciplina financiară și va reduce cheltuielile statului”.
Potrivit liberalilor, condiția esențială pentru urmărirea prosperității, este siguranța României. În acest context, PNL a vorbit despre necesitatea consolidării securității țării în plan extern, dar și pentru combaterea riscurilor politice interne.
Liberalii au atras atenția că binomul PSD-AUR, reprezintă o amenințare pentru democrație, dar și pentru dezvoltarea țării. O guvernare dintre cele două partide ar izola România în plan extern.
În fața acestei amenințări, mesajul PNL a fost unul cât se poate de ferm: strângem rândurile în jurul candidatului liberal la prezidențiale și facem totul pentru a opri scenariile toxice pentru România.