Ziua de marți aduce vreme frumoasă în cea mai mare parte a țării, dar în sudul și estul României temperaturile vor scădea.
În Dobrogea și Bărăgan vremea va fi frumoasă, dar cu temperaturi mai mici decât ieri. Astăzi, vor fi maxime de 10 grade, informează știrileprotv.
În Moldova și Muntenia ziua de mați va fi una frumoasă, vântul nu va mai fi atât de prezent, dar va fi mai frig de cât ieri. Maximele nu vor mai trece de 9 grade. Noapte va fi friguroasă, iar în zona Bacăului se vor atinge -4 grade.
În Transilvania și Maramureș vremea se încălzește puțin, dar temperaturile nu vor trece de 11 grade și noaptea ajung la valori negative, aproape de pragul gerului, mai ales în Miercurea Ciuc. Dimineața este friguroasă și cu ceață.
În vestul țării ziua de astăzi va fi însorită, dar temperaturile vor fi similare cu cele de ieri, în jur de 13 grade, fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă din an. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului.
În Oltenia vremea va fi frumoasă, cu cer senin, dar vântul va avea intensificări, fiind mai frig decât ieri. Astăzi vor fi maxim 13 grade în vestul provinciei, unde va fi și cel mai cald din țară.
În Capitală vremea se răcește. Ziua va fi însorită, dar friguroasă, cu maxima de 11 grade. Vântul va fi prezent, iar noaptea temperaturile vor scădea și spre dimineață va fi 1 grad în centrul orașului și -3 grade la periferie.
La munte vremea va fi însorită, cerul senin, dar dimineața este ceață pe văi și în depresiuni. Vântul va fi prezent, dar nu va sufla cu putere, iar temperaturile sunt potrivite pentru această perioadă.