O autospecială de pompieri din Piatra-Neamț a fost implicată, vineri, într-un accident mortal, în localitatea Vaduri, din comuna Alexandru cel Bun.
Autospeciala se afla în timpul unei misiuni și avea semnalele acustice și luminoase pornite. Aceasta a fost implicată într-o coliziune cu o mașină în care se afla un șofer. În urma impactului a rezultat o victimă care a rămas încarcerată, conform Adevărul.
„Autospeciala (…) se deplasa în comuna Tarcău pentru a interveni la stingerea unui incendiu produs la o casă. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătorul auto. În urma evenimentului a rezultat o victimă. Echipajul de pe autospecială a intervenit pentru descarcerarea victimei şi pentru asistenţa medicală a acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
La fața locului a sosit o autospecială SMURD pentru descarcerare, dar șoferul care se afla în mașină nu a reușit să supraviețuiască, iar echipajul medical i-a declarat decesul.
În zona accidentului traficul se desfășoară pe o singură bandă. Polițiștii continuă cercetările pentru a afla circumstanțele în care s-a produs accidentul într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.