UPDATE: Toți cei patru maneliști-influenceri români care au făcut propagandă pentru candidatul pro-rus Alexandr Stoianoglo și-au șters clipurile după doar o zi. E vorba despre Culiță Sterp, Iancu Sterp, Denisa Coțolan și Bogdan Mocanu.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Mai mulți influenceri români sunt acuzați că au făcut propagandă, pe TikTok, pentru Alexandr Stoianoglo, candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
Este vorba despre Culiță Sterp, Iancu Sterp și Denisa Coțolan și Bogdan Mocanu. Primii trei și-au șters, joi, clipurile postate miercuri pe TikTok. Singurul care a păstrat clipul este Bogdan Mocanu, potrivit G4Media.
Este vorba despre o campanie de promovare a candidatului pro-rus Alexandr Stoianoglo la președinția Republicii Moldova, care a început miercuri în România, pe platforma TikTok, prin intermediul mai multor influenceri.
Clipurile au fost publicate miercuri seară, în jurul orei 19:00, urmând același tipar. Adică, influenceri cu peste 1 milion de urmăritori vorbesc despre Stoianoglo și îl descriu în termeni elogioși, însă nu precizează că ar fi vorba despre o campanie de promovare contra-cost, cum se procedează pe TikTok atunci când este vorba despre promovarea unor produse.
Mesajul transmis de influenceri urmează același tipar: vorbesc despre Alexandr Stoianoglo și proiectele acestuia și lasă să se înțeleagă că din întâmplare au găsit acele filmulețe în care candidatul pro-rus vorbește și rămân impresionați de prestația acestuia.
Cel care ar sta în spatele acestui demers ar fi un vlogger din Republica Moldova, Sandu Ustețchii. Acesta este acuzat de mai mulți utilizatori pe contul său de Instagram că el este cel care i-a racolat pe influencerii români în campania pro-Stoianoglo. Mai mult, Ustețchii a publicat pe contul său de Instagram un clip în care apare alături de Iancu Sterp și Denisa Coțolan, la nunta celor doi, care a avut loc în weekendul trecut.