Fiica lui Mircea Geoană este acuzată că și-a plagiat discursul după cel al nepoatei lui Donald Trump (VIDEO)

Fiica lui Mircea Geoană este acuzată că și-a plagiat discursul după cel al nepoatei lui Donald Trump (VIDEO)
Sursa foto: dcnews.ro / captură video Antena 3 CNN

Ana Geoană, fiica lui Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a făcut o prezentare tatălui ei în timpul unei dezbateri electorale organizată marți de Antena 3 CNN. Mama acesteia, Mihaela Geoană, a plâns în timpul discursului.

Numai că jurnalistul Patrick Andre de Hillerin acuză că prezentarea a fost „copiată integral” după discursul susținut de Kai Trump, nepoata lui Donald Trump, la Convenția Națională a Partidului Republican din SUA, din 17 iulie anul acesta.

Patrick Andre de Hillerin: Fiica lui Geoană a copiat un discurs susținut de nepoata lui Trump

Într-o postare pe Facebook, jurnalistul citează mai multe fragmente din discursurile celor două tinere:

„Eu aș vrea să vă vorbesc despre o parte din tata pe care voi nu o vedeți. Pentru mine tata este un tată, nu un politician și nici omul care a obținut cea mai funcție de vreun român vreodată în istoria țării noastre” – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.

„Hi, everyone. My name is Kai Madison Trump. I am the granddaughter of Donald Trump. I’m speaking today to share the side of my grandpa that people don’t often see. To me, he’s just a normal grandpa”. („Salutare tuturor. Numele meu este Kai Madison Trump. Sunt nepoata lui Donald Trump. Vă vorbesc astăzi pentru a vă împărtăși o parte a bunicului meu pe care oamenii nu o văd. Pentru mine, el este un bunic obișnuit.” – Kai Trump, 17 iulie 2024.

„[…] când părea relativ surprins că mă descurcam chiar bine trebuia să îi aminteasc că, totuși, sunt fiica lui Mircea Geoană” – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.

„And he is always surprised that I don’t let him get to me, but I have to remind him I’m a Trump too”. („Și este mereu surprins că nu îl las [să intre în mintea mea], dar trebuie să- reamintesc faptul că și eu sunt o Trump”) – Kai Trump, 17 iulie 2024.

„În ultimii ani, în timpul mandatului său la NATO, când s-a suprapus chiar cu un moment cam tulbure din istorie, tata nu uita niciodată să mă sune zilnic și să mă întrebe: ‘Dar, tu ce faci? Cum ești?’. Tata este omul care mă susține zilnic, mă încurajează să îmi urmez visurile oricât de departe m-ar duce ele de el și mă împinge să devin cea mai bună versiune care pot fi.” – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.

„Even when he is going through all these court cases, he always asks me how I’m doing. He always encourages me to push myself to be the most successful person I can be”. („Chiar și când trece prin toate aceste acuzații la tribunal, întotdeauna mă întreabă cum o ami duc. Mă încurajează mereu să-mi depășesc limitele și să fiu cea mai de succes persoană care pot fi”) – Kai Trump, 17 iulie 2024.

„[…] mulți au încercat să îl dărâme pe tata, însă azi astăzi este în picioare și mai puternic ca niciodată” – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.

„A lot of people have put my grandpa through hell and he’s still standing”. („O mulțime de oameni ia-u făcut viața un iad bunicului meu iar ele încă stă în picioare”) – Kai Trump, 17 iulie 2024.

„[…] va lupta fără încetare și cu tot ce are să pună această țară acolo unde are potențialul să fie, apreciată și recunoscută la nivel mondial” – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.

„He truly wants the best for this country, and he will fight every single day to make America great again”. („El vrea cu adevărat tot ce este mai bun pentru această țară și va lupta fără încetare să facă America măreață din nou”) – Kai Trump, 17 iulie 2024.

„Tata, ești o inspirație și te iubesc!” – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.

„Grandpa, you are such an inspiration and I love you”. („Bunicule, ești așa o inspirație și te iubesc”) – Kai Trump, 17 iulie 2024.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:06 - Poliția le recomandă șoferilor să își monteze camere video, după cazurile de pietoni care au sărit intenționat în fața mașinilor
14:06 - 1.000 de militari vor interveni în Valencia. Mai multe persoane sunt date dispărute, printre care și români
14:04 - Stoica (USR): „Cât de bine înțelege Geoană problemele românilor? A avut copiii la școală în România? A mers la spital în România?” (VIDEO)
13:49 - Doi bărbați din Botoșani au cumpărat o mașină, apoi au jefuit fostul proprietar al acesteia. Au plecat cu bijuterii de mii de lei
13:46 - Laurențiu Gîdei: Victimizarea lui Geoană este evidentă / Nicolae Ciucă a fost membru al PCR, deci a fost comunist, și în trei ani de zile a avut o ascensiune extrem de suspectă (VIDEO)
13:40 - Ce au povestit românii din zonele afectate de inundațiile din Spania: „Am petrecut noaptea pe un pod peste o cale ferată”
13:30 - Elena Lasconi: La 9 ani de la Colectiv, nu avem încă nicio secție de spital pentru mari arși / Candidează din nou pe listele PSD, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Victor Ponta și Cristian Popescu Piedone
13:26 - Două femei s-au luat la bătaie în avion din cauza lui Donald Trump. Ce s-a întâmplat
13:26 - Laurențiu Reghecampf demontează acuzațiile lansate de Anamaria Prodan: „Varianta feminină a lui Titi Prosop se ocupă de farse”
13:16 - Un pădurar din Mehedinți a fost bătut de un hoț de lemne. Victima a tras focuri de armă pentru a se apăra