Pedepse mai mari, între 6 luni și 3 ani, pentru condamnații care fug de închisoare

Pedepse mai mari, între 6 luni și 3 ani, pentru condamnații care fug de închisoare
Sursa Foto: Hepta.ro

Majorarea pedepselor pentru condamnații care se sustrag executării este constituțională, a decis CCR. Curtea a respins marţi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de ÎCCJ cu privire la modificările aduse Codului Penal, cu privire la acest aspect.

Pedeapsa ajunge la o perioadă între 6 luni și 3 ani

„Legiuitorul a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare”, au reţinut judecătorii constituţionali, iar ministrul Justiţiei,

Alina Gorghiu, a transmis că la pedeapsa pe care a primit-o o persoană se va adăuga şi pedeapsa pentru evadare, între 6 luni şi 3 ani, transmit Știrile ProTV.

CCR, cu unanimitate de voturi, a respins, marţi, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.1 şi ale art.II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

„În esenţă, Curtea a reţinut că legiuitorul, conform politicii sale penale, a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare, constând în sustragerea persoanei de la punerea în executare a mandatului de executare, prin trecerea a 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei.

Totodată, prevederile art.II din legea criticată nu încalcă principiul neretroactivităţii, întrucât reglementează în domeniul propriu de aplicare a legii, respectiv de la data intrării sale în vigoare”, arată magistraţii constituţionali.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`