Nicolai Tand este unul dintre cei mai renumiți și îndrăgiți chefi bucătari din România.
A participat și în ultimul sezon Asia Express, alături de Sorin Brotnei, care a făcut parte din trupa Akcent.
Nicolai Tand are și un restaurant în București.
Celebrul chef este as în bucătăria modernă și îi impresionează pe clienții restaurantului său cu preparate care mai de care mai sofisticate. Însă, nu a uitat nici de preparatele românești. Acesta este expert și în ciorbe, iar cei care își doresc să savureze din preparatele sale le pot comanda chiar și la ei acasă, nu e nevoie să se deplaseze neapărat la restaurant.
Cei care sunt amatori de ciorbe trebuie să știe că o ciorbă clasică de legume se vinde la restaurantul lui Nicolai Tand din București cu 21 de lei, potrivit Cancan. De asemenea, o ciorbă de pui cu tăiței de casă costă 22,50 lei, iar o ciorbă de văcuță costă 23,40 de lei. În meniul acestuia se regăsește și ciorba rădăuțeană, iar aceasta costă 23,40 de lei.
Tand a petrecut mulți ani în Franța și acolo a învățat cele mai multe lucruri despre meseria pe care o practică, însă nu a uitat nici de bucătăria românească. Printre preparatele pe care le găsim în meniul restaurantului său se mai regăsesc și: cârnaț de casă la cuptor, pui cu orez și sos de ciuperci, fasole bătută cu cârnaț sau varză călită cu ciolan.
Celebrul chef a povestit că a moștenit pasiunea pentru gătit de la mama lui, prin urmare, bucătăria tradițională reprezintă unul dintre punctele sale forte.
„Pasiunea pentru gătit o am încă de pe vremea în care mama mă lăsa de pază la oala cu fasole de pe foc. Am învățat de la colegii mei bucătari cum să gătesc franțuzește, chiar daca eu le pregăteam acasă fasole bătută și sarmale, un deliciu pe care-l mâncau cu nesaț de fiecare dată. De asta cred ca mi-a și plăcut Franța atât de mult. Oamenii se respectă și respectă mâncarea, iar a fi bucătar e o meserie faină, e creație ”, a mărturisit Nicolai Tand în urmă cu ceva timp.