Scene penibile la meciul de fotbal de la Arad dintre UTA şi FC Voluntari, unde în urma unei ploi torenţiale, organizatorii au apelat la prosoape pentru a scoate apa de pe teren. Până şi arbitrul meciului, Cristi Balaj, le-a dat o mână de ajutor pentru ca partida să se poată disputa, informează B1 TV.
Au fost momente comice la meciul de baraj dintre UTA Bătrâna Doamnă şi FC Voluntari. În urma unei ploi torenţiale, gazonul stadionului Motorul a devenit impracticabil, aşa că jucătorii şi oficialii s-au pus pe treabă pentru ca partida să se joace.
Organizatorii nu au avut altă soluție de a scoate apă de pe teren decât să folosească prosoape. Până şi arbitrul meciului, Cristi Balaj, a luat un prosop şi a mers pe gazon să îndepărteze apa ce băltea într-o zonă a terenului. Iniţial acesta le-a cerut organizatorilor să folosească bureţi.
Partida UTA Bătrâna Doamnă – FC Voluntari s-a terminat cu scorul de 1-0, însă oaspeţii au rămas în Liga 1 în urma succesului cu 3-0 din meciul tur.
Scene penibile la meciul dintre UTA şi FC Voluntari: După o ploaie torențială, organizatorii au folosit prosoape pentru a scoate apa de pe teren
#DIRECT_ONE_riqgyv#
Foto: aradon.ro