Ultimele negocieri ale sindicatului Metrorex și conducerea companiei. Circulația metroului riscă să fie întreruptă

Ultimele negocieri ale sindicatului Metrorex și conducerea companiei. Circulația metroului riscă să fie întreruptă
Foto: Facebook / Metrorex

Săptămâna aceasta au loc ultimele negocieri pentru transportul cu metroul din București, iar joi, 31 octombrie, ar fi ultima zi de discuții între sindicat și conducerea Metrorex, având în vedere că cele de săptămână trecută nu au fost pe placul sindicaliștilor. Dacă nici de data aceasta nu se va ajunge la un numitor comun, vineri, 1 noiembrie, circulația metrourilor ar putea fi întreruptă, ar urma greve de avertisment și pichetări.

Circulația metroului este în pericol

Întreruperea circulației cu metroul ar provoca un haos total în Capitală, dar scenariul pare tot mai aproape de realitate după ce la ultimele negocieri discuțiile nu au fost productive și nu s-a stabilit nimic concret, conform Gândul.

„Nu am ajuns la niciun consens. Conducerea, nu doar că nu vrea să ne dea nimic în plus, vrea să și taie din drepturi. Nu putem accepta așa ceva. Eu le-am arătat că am bună-credință și am prelungit perioada de negocieri până joi, 31 octombrie inclusiv. Dacă nici joi nu ajungem la o înțelegere, de vineri, 1 noiembrie, vom declanșa conflictul de muncă”, a spus Marian Artimon, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Acesta a menționat că luni, la ora 11.00, ar urma să mai aibă loc încă o discuție de negocieri cu conducerea Metrorex. În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un consens, angajații Metrorex vor face grevă, iar cirulația metroului va fi afectată serios.

„Avem dreptul să facem o grevă, dar să lăsăm o treime din activitate. Vom închide la 04:00 dimineața și vom deschide la orele 16:00”, a spus Marian Artimon.

Cerințele sindicaliștilor

Sindicaliștii cer condiții mai bune de muncă, o finanțare mai bună, angajare de personal, asigurări de serviciu și de sănătate.

Sindicalistul a declarat că foarte multe persoane pleacă, ies la pensie, iar responsanbilitățile lor sunt preluate de oamenii care rămân, adică trebuie să muncească mai mult pentru aceiași bani.

Ultima grevă generală la Metrotrex a fost în martie 2021 și a creat un scandal imens, iar Ion Rădoi de la Sindicalul Liber din Metrou a fost demis.

De la 1 noiembrie 2023, salariul mediu brut la metrou a crescut cu 13% la 12.803, iar cel net fiind de 7.490 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`