Un jurnalist român a fost arestat în lipsă de un tribunal rus, pentru că ar fi trecut ilegal granița. Ce pedeapsă riscă acesta

Un jurnalist român a fost arestat în lipsă de un tribunal rus, pentru că ar fi trecut ilegal granița. Ce pedeapsă riscă acesta
Sursa foto: Freepik.com

Jurnalistul român, Mircea Barbu, a fost arestat în lipsă la ordinul unui tribunal rus. Acesta este acuzat că ar fi intrat ilegal în provincia rusă Kursk, împreună cu trupele ucrainene, în luna august.

Mircea Barbu riscă până la 5 ani de închisoare, urmând ca măsura arestului preventiv să fie aplicată în urma reţinerii pe teritoriul rus sau a extrădării dintr-o ţară terţă, potrivit Observator News.

Mesajul lui Mircea Barbu

Mircea Barbu a aflat despre arestarea sa din presă. Ulterior, a scris un mesaj pe pagina sa de Facebbok, mărturisindu-și fricile și recunoscând public că a fost conștient de gravitatea gestului pentru care a fost acuzat.

„E oficial! Azi, un tribunal din Rusia m-a acuzat, în lipsă, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat cu Rusia în contextul relatărilor din Kursk. Nu știu exact ce urmează, abia acum câteva minute am citit știrea pe Interfax. Tot ce știu este că acum rușii au emis un mandat de arestare în lipsă și m-au dart în urmărire intenă și internațională, ceea ce înseamnă că, de azi înainte, va fi infinit mai complicat să călătoresc și, implicit, să-mi fac meseria.

Aș minți dacă aș spune că nu sunt îngrijorat. Sau că este ușor să iei astfel de decizii. Dar, ironic, în momentul în care am citit această știre despre condamnarea mea, ascultam în căști, pe metrou, cartea lui Navalnîi. Îmi răsună în minte cuvintele disidentului, scrise din gulagul rusesc:

>.

Departe de mine gândul de a mă compara cu Navalnîi sau de a mă victimiza. Știam exact ce fac și mai ales de ce o fac din primul moment în care am trecut granița în Rusia cu armata ucraineană”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

 

Mircea Barbu nu este primul jurnalist cu un mandat de arestare emis de Rusia  

Mircea Barbu este al 15-lea jurnalist pe numele căruia autorităţile ruse au emis un mandat de arestare după lansarea ofensivei ucrainene în provincia Kursk.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`