Ludovic Orban, după ce liderul PNL i-a cerut lui Lasconi să se retragă: “Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului” (VIDEO)

Ludovic Orban, după ce liderul PNL i-a cerut lui Lasconi să se retragă: “Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului” (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei și candidat la alegerile prezidențiale, a fost întrebat în emisiunea Actualitatea, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, ce părere are despre faptul că Nicolae Ciucă i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă de cursa pentru prezidențiale.

Orban consideră că acțiunile lui Ciucă nu fac decât să distrugă imaginea liberalismului și să asocieze PNL-ul cu postura de „vasal” al PSD, ceea ce ar putea afecta grav viitorul partidului.

„Tot ce se întâmplă este un zgomot ca o perdea de fum”

“Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului”, a spus Ludovic Orban.

„Eu cred că cetățenii în aceste alegeri trebuie să fie cu ochii pe candidați și trebuie să urmărească prestația candidaților, să vadă calitatea proiectelor și programelor care vin, a planurilor lor, să vadă măsura în care sunt capabili să pună în practică aceste planuri și să voteze în funcție de calitatea morală, calitatea profesională de experiență, de potențialul de exercitare în cele mai bune condiții a atribuțiilor de președinte al României.

Tot ce se întâmplă este un zgomot ca o perdea de fum. Ciucă îi cere lui Lasconi se retragă. Becali povestește cum Hrebe l-a trimis la Simion ca să facă blat, să-l ajute să intre în turul 2. Ciucă acuză PSD-ul că face blat, Ciucă care acum o săptămână a refuzat să vină alături de noi într-o moțiune de cenzură, să-l dăm jos pe Ciolacu, Ciucă care, de fapt, este factorul care a contribuit decisiv în menținerea lui Ciolacu în poziția de premier, lucru care îi conferă un avantaj strategic important pentru că el candidează având toate pârghiile de putere pe care le deține un premier în funcție, inclusiv împărțirea banilor către primari, pentru că inclusiv primarii PNL, care primesc bani de la Ciolacu o să zică >, nu că ar avea vreun candidat  pe care să-l susțină. Deci faptul că Ciolacu este în funcție este din cauza lui Ciucă”, a precizat candidatul la prezidențiale.

„Eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba”

„Ciucă este, de fapt, pe blat cu PSD și el îl acuză pe Ciolacu că e pe blat cu Simion, ca să nu mai spun de inepția aia că, de fapt face jocul rușilor. Adică cum, el a adus la putere și menține la putere un premier care are o înțelegere cu o formațiune politică care face jocul Rusiei în România? Păi înseamnă că și Ciucă face jocul Rusiei, dacă e să o luăm pe firul logic, adică sunt niște prostii, niște inepții care îi sunt puse în gură lui Ciucă. Se vede, Ciucă este chinuit.

(…) Ciucă trebuie să țină ciocu mic și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba și pentru că nu faci altceva decât să distrugi și mai tare imaginea liberalismului, să asociezi și mai tare PNL-ul cu postura de vasal al PSD și de iepure al PSD, care va contribui la alegerea lui Ciolacu, ca și președinte”, a mai adăugat Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`