Nicolae Ioţcu se poate întoarce la conducerea CJ Arad, după ce a scăpat de controlul judiciar

Nicolae Ioţcu se poate întoarce la conducerea CJ Arad, după ce a scăpat de controlul judiciar
Foto: vestic.ro

Magistrații Curții de Apel Timișoara au decis ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul președintelui suspendat al Consiliului Judeţean Arad, liberalul Nicolae Ioţcu. Decizia instanței este definitivă, astfel că Ioţcu se poate întoarce la conducerea CJ până când seva instala noua conducere aleasă în urma scrutinului de duminică, informează Mediafax.

Una dintre interdicțiile impuse în cadrul controlului judiciar era aceea a exercității funcției în baza căreia a comis faptele pentru care este judecat. Însă, cum magistrații au decis ridicarea măsurii, liberalul își poate relua atribuțiile. Nicolae Ioţcu nu a candidat la alegerile locale din 5 iunie.

Acesta a declarat că încă nu s-a hotărât dacă va reveni la conducerea CJ Arad.

"Peste weekend mă voi gândi dacă mă voi întoarce la Consiliul Judeţean, trebuie să văd mai multe lucruri. Cel mai probabil, luni, voi da un răspuns", a declarat Nicolae Ioţcu.

Nicolae Ioţcu a fost reţinut, pe data 24 iulie 2015, după ce a fost prins în flgrant când ar fi primit mită şi cercetat pentru trafic de influenţă în cazul unui cotract pentru aparatură medicală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, un contract în valoare de 1,6 milioane euro. Ioţcu este acuzat că în schimbul mitei ar fi făcut presiuni ca firma pe care a dorit-o să câştige contractul.

Inițial, acesta a fost arestat preventiv, apoi a fost plasat în arest la domiciliu, iar apoi sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara şi de a se întoarce la CJ Arad.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:29 - Crin Antonescu, despre posibila candidatură a lui Călin Georgescu la prezidențiale: „Atunci vom fi cu Călin Georgescu şi asta ar trebui să fie soarta noastră”
08:59 - Scandal în fața unei mănăstiri din Maramureș. Un tânăr a fost ucis, iar alți trei sunt răniți
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)