Papa Francisc le recomandă catolicilor să renunțe la „goana nebună” după bani: „Trăim într-o lume în care totul este cumpărat şi vândut”

Papa Francisc le recomandă catolicilor să renunțe la „goana nebună” după bani: „Trăim într-o lume în care totul este cumpărat şi vândut”
Sursă foto. Pixabay

Papa Francisc îi îndeamnă pe cei 1,4 miliarde de catolici din lume să renunțe la „goana nebună” după bani și să se dedice credinței și dezvoltării vieții religioase.

Creştinii „trebuie să redescopere importanţa inimii”

În cadrul celei de-a patra enciclică emisă de papa Francisc pe durata papalităţii sale de 11 an, acesta nu abordează situațiile politice din lume, în comparație cu scrierile sale anterioare, conform tvrinfo.ro. 

Scrisoarea „Dilexit nos” („El ne-a iubit”) îi încurajează pe credincioşi să „redescopere importanţa inimii”, deoarece lumea trăieşte într-o „eră a superficialităţii”. „Într-o lume în care totul este cumpărat şi vândut, sentimentul oamenilor cu privire la valoarea lor pare să depindă din ce în ce mai mult de ceea ce pot acumula cu puterea banilor”, scrie papa Francisc.

„Dragostea lui Hristos nu are ce căuta în acest mecanism pervers, totuşi doar acea dragoste ne poate elibera de o urmărire nebună care nu mai are loc pentru o iubire dezinteresată”, a notat pontiful.

Textul scris de Papa Francisc are 142 de pagini

Textul pe care l-a redactat Papa Francisc conține 142 de pagini care se concentrează pe teme spirituale. Scrisoarea Papei din 2015 „Laudato Si” („Lăudat să fii”) a îndemnat lumea să aibă grijă de mediu. Totuși, mulți au considerat că acel text avea o putere de influență asupra discuţiilor care au avut loc înaintea Acordului de la Paris din 2016.

De asemenea, textul din 2020 „Fratelli Tutti” („Cu toţii fraţi”) a solicitat o reconsiderare a politicilor economice după pandemia globală de COVID-19. Noua scrisoare oferă o nouă perspectivă asupra practicii spirituale catolice promovate de o călugăriţă franceză din secolul al XVII-lea Margaret Mary Alacoque, care ar fi avut mai multe viziuni despre Iisus.

Creştinii ar trebui să imite dragostea lui Iisus, având grijă şi de cei aflaţi în nevoie, spune papa. În acest sens, „nu există o cale mai bună pentru noi de a oferi iubire în schimbul iubirii”, afirmă el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”
15:35 - Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP