Nicolae Ciucă a anunțat că dorește extinderea programului “O masă sănătoasă” în toate școlile din România și extinderea în toate județele a învățământului dual profesional, “cu campusuri de profil, unde elevii vor ieși cu o profesie”

Nicolae Ciucă a anunțat că dorește extinderea programului “O masă sănătoasă” în toate școlile din România și extinderea în toate județele a învățământului dual profesional, “cu campusuri de profil, unde elevii vor ieși cu o profesie”
Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a vorbit, miercuri, la lansarea programului său electoral, “România prosperă și sigură” și despre sistemul de educație din România.

„Am în vedere întărirea parteneriatului între familie și școală”

Ciucă își propune extinderea programului “O masă sănătoasă” în toate școlile din România, dar și extinderea în toate județele a învățământului dual profesional, “cu campusuri de profil, unde elevii vor ieși cu o profesie”, potrivit Știripesurse.

„Aici avem și un exemplu: domnul Bolojan, unde am inaugurat primul campus profesional dual din cele 29 asumate, precum și județul Alba, unde în jurul orașului Alba Iulia s-au dezvoltat mai multe astfel de instituții de învățământ, producând forță de muncă pregătită și calificată. Se vede cum județul Alba reușește să se situeze pe locul 8 în rândul celor cu cea mai mare contribuție la PIB. La fel și Clujul, domnule Boc. Am fost la Cluj și am văzut ce s-a realizat în jur. Sunt adevărate modele de dezvoltare pentru această formă de învățământ, care trebuie extinsă, deoarece atrage încredere, investiții și dezvoltă județele și regiunile.

Am în vedere întărirea parteneriatului între familie și școală. Familia, ca depozitar al marilor valori sociale, are un rol cheie în programul meu. În această strânsă unitate, profesorul este parte din familie, iar părintele parte din școală. Trebuie să redăm încrederea dascălului.

Școala trebuie să fie locul principal de promovare a elitelor și a leadershipului românesc”, a transmis Nicolae Ciucă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`