România – Franţa şi două poveşti legate de imnul naţional: Emoţiile lui Chivu şi scoaterea numelui Traian din versurile “Deşteaptă-te române” (VIDEO)

România – Franţa şi două poveşti legate de imnul naţional: Emoţiile lui Chivu şi scoaterea numelui Traian din versurile “Deşteaptă-te române” (VIDEO)

Vineri seară, de la ora 22:00, România va deschide în premieră Campionatul European din Franţa, într-un meci eveniment împotriva ţării gazdă. Din memoria naţionalei, ne-au atras atenţia alte două meciuri România – Franţa, unde vedetă incontestabilă a fost imnul “Deşteaptă-te române”. Cele două partide la care facem referire s-au terminat 0-0, un rezultat care, cel mai probabil, ne-ar prinde bine şi în meciul din această seară!

Acum 8 ani, România debuta la Campionatul European din 2008 împotriva Franţei, într-o grupă imposibilă din care mai făceau parte Italia şi Olanda. Generaţia lui Cristi Chivu nu a reuşit atunci să se califice mai departe, dar tricolorii au părăsit competiţia cu fruntea sus.

Meciul de la Zurich dintre România şi Franţa, încheiat 0-0, va rămâne însă în memoria suporterilor prin dăruirea cu care fotbaliştii naţionalei au cântat imnul “Deşteaptă-te române”. Toată lumea a fost impresionată de modul în care Mutu, Chivu & Co. au strigat din toţi plămânii versurile imnului naţional.

De asemenea, pe stadionul din Zurich au fost prezenţi un număr impresionant de suporteri români, care au cântat la unison cu tricolorii imnul naţional.

România – Franţa, la Euro 2008. Momentul emoţionant al intonării imnului

#DIRECT_ONE_x5mz7e#

Un alt moment din istoria naţionalei în care în prim-plan a ieşit intonarea imnului a fost tot la un meci cu Franţa. În septembrie 2011, imnul “Deşteaptă-te române” răsuna pentru prima dată pe noul stadion National Arena, într-un meci oficial România – Franţa.

Partida s-a terminat tot 0-0, dar a intrat în istorie prin modul în care Marcel Pavel a ales să interpreteze imnul naţional. Acesta nu a folosit versul în care apare numele Traian, susţinând că nu a vrut să se interpreteze politic evenimentul, în condiţiile în care şeful statului de atunci era Traian Băsescu.

România – Franţa, pe National Arena. Marcel Pavel face praf imnul naţional

#DIRECT_ONE_b098i8#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”