Robert Sighiartău (PNL): „Povestea asta cu dăm premierul la alt partid, ca să arătăm că împărțim puterea, este o formă de manipulare tocmai ca să nu trezească aceeași frică și teamă pe care poporul, pe bună dreptate, o are față de PSD” (VIDEO)

Robert Sighiartău (PNL): „Povestea asta cu dăm premierul la alt partid, ca să arătăm că împărțim puterea, este o formă de manipulare tocmai ca să nu trezească aceeași frică și teamă pe care poporul, pe bună dreptate, o are față de PSD” (VIDEO)
Deputatul PNL Robert Sighiartău. Sursa foto: Robert Sighiartău / Facebook

Deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a vorbit în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Alex Vlădescu, despre alegerile prezidențiale din acest an.

Sighiartău a subliniat faptul că ceea ce a spus PSD-ul cu privire la premierul României, că va fi de la alt partid, “este o formă de manipulare, tocmai ca să nu trezească aceeași frică și teamă pe care poporul, pe bună dreptate, o are față de PSD”.

„Oamenii ăștia, după ce vor câștiga, își vor pune premierul, abia așteaptă Grindeanu să devină prim-ministru”

El a criticat manipularea din partea PSD, afirmând că, după câștigarea alegerilor, aceștia își vor pune propriul premier și miniștri.

“Noi știm foarte bine că ei manipulează. Povestea asta cu dăm premierul la alt partid, ca să arătăm că împărțim puterea, este o formă de manipulare, tocmai ca să nu trezească aceeași frică și teamă pe care poporul, pe bună dreptate, o are față de Partidul Social Democrat.

Oamenii ăștia, după ce vor câștiga, își vor pune premierul, abia așteaptă Grindeanu să devină prim-ministru, își vor pune miniștrii, Tudose, acolo, vicepremier.

Deci va fi Ciolacu, gândiți-vă, Grindeanu, Tudose, Simonis, ăștia vor fi oamenii care vor conduce România prin diferite metode, că unul e la Guvern, că unul e la Cameră, că unul e în altă parte, deci lucrurile astea vor fi. Asta va fi, până la urmă, imaginea pe care o va avea România în următorii 4 ani, iar oamenii aceștia, să nu uităm un lucru, că au fost tot acolo lângă Dragnea și au condus România și în acea perioadă. Ei au încercat să se spele de imaginea aia, dar sunt aceiași oameni”.

„Oamenii care nu susțin alianța de guvernare PSD-AUR trebuie să iasă masiv la vot”

Sighiartău a fost întrebat cum îi vor convinge pe contracandidați să direcționeze voturile românilor către PNL și Nicolae Ciucă, în eventualitatea în care președintele PNL va ajunge în turul 2 cu Marcel Ciolacu.

“Dacă țin bine minte, a zis domnul Drulă, parcă, că ar fi o posibilă guvernare și cu PSD. Poate de asta s-a legat Zetea când a auzit că Drulă ar vrea o guvernare și cu PSD-ul. Un lucru e clar, după ce vom avea Președintele României, Președintele României, știți foarte bine că sub o formă sau alta, desemnează premierul și premierul va fi desemnat în funcție de cel care va putea să strângă o majoritate. E clar, și din punctul meu de vedere, cred acest lucru, că majoritatea voturilor din Parlamentul României nu vor fi către PSD, adică PSD nu va lua peste 50 %, nu știu, 30 %, cât vor avea. Și atunci da, putem face o majoritate fără AUR, fără PSD, cu celelalte forțe.

Sigur, pentru asta, oamenii de dreapta și oamenii care nu susțin alianța de guvernare PSD-AUR trebuie să iasă masiv la vot, pentru că orice participare mica, scăzută în alegerile parlamentare crește PSD-ul crește AUR-ul, cresc aceste forte. Și atunci ne dorim o alianță de dreapta, pentru că lucrurile în lume nu merg bine și trebuie să ai un govern, în primul rând, care ține direcția aceasta a parteneriatului strategic cu Europa și cu America, 2 – foarte important, un guvern care pune preț și protejează oamenii de afaceri, oamenii harnici din această țară, oamenii care produc pentru că Europa nu se simte bine din punct de vedere economic și atunci ai nevoie de un guvern care face reforme și taie de la stat, pentru că există o risipă extraordinar de mare la stat, de la bugetari care nu fac nimic și care, dimpotrivă, îi încurcă pe profesioniștii din sistem, la agenții care iar stau și cheltuie bani în fiecare zi, la companii care sunt găuri negre pentru statul român, miliarde și miliarde de lei și de euro, care sunt plătiți din banii dumneavoastră și care merg la companii care sunt căpușate sau sunt infiltrate de o grămadă de oameni și politruci care nu fac nimic”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)