Lasconi, discuții cu președinta Parlamentului European despre aderarea deplină a României la Schengen și despre alegerile din R. Moldova. Concluziile întrevederii (FOTO)

Lasconi, discuții cu președinta Parlamentului European despre aderarea deplină a României la Schengen și despre alegerile din R. Moldova. Concluziile întrevederii (FOTO)
Elena Lasconi, lidera USR, și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European. Sursa foto: Elena Lasconi / Facebook

Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale, a avut o întrevedere cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European și „o prietenă onestă a României”. Cele două au vorbit despre aderarea deplină a României la Spațiul Shengen ca pas „esențial pentru consolidarea Uniunii Europene” și despre alegerile și referendumul de duminică din Republica Moldova.

Lasconi, discuții cu Metsola despre aderarea deplină a României la Schengen

„M-am întâlnit, în urmă cu puțin timp, cu una dintre femeile pe care le admir – Roberta Metsola, președinta Parlamentului European. O apreciez pe doamna președintă nu doar pentru că a reușit să fie un om politic extrem de relevant în Europa, ci și pentru valorile pe care le susține: unitate, libertate de exprimare, o Uniune Europeană puternică. Mă bucur mult că suntem pe aceeași lungime de undă atunci când vine vorba despre instituțiile unui stat care pot fi puternice doar atât timp cât politicienii nu le acaparează, nu își impun în funcții oamenii și nu iau decizii fără argumente.

I-am mulțumit Robertei Metsola pentru că este o prietenă onestă a României a cărei voce a susținut cu tărie aderarea țării noastre la Schengen, afirmând clar că noi ne-am îndeplinit toate criteriile tehnice necesare și că este nedrept să mai întârzie această recunoaștere. Știu că împărtășim aceeași convingere: integrarea României în Schengen nu este un pas simbolic, ci unul esențial pentru consolidarea Uniunii Europene. Ca președintă a USR și candidat la alegerile prezidențiale, consider că drumul nostru european este opțiunea corectă și firească pentru viitorul României”, a transmis Elena Lasconi, într-o postare pe Facebook.

Lasconi: Doresc R. Moldova așezată irevocabil pe drumul către Uniunea Europeană

Lasconi și Metsola au discutat și despre scrutinul de ieri din Republica Moldova, implicit despre pericolul propagandei rusești asupra desfășurării proceselor democratice.

„Am discutat cu doamna Metsola și despre Republica Moldova, pe care ne-o dorim împreună așezată irevocabil pe drumul către Uniunea Europeană. Vedem toți, în aceste zile, cât de mare este puterea fiecărui vot și cât de fragilă este granița între democrație și autoritarism mai ales când propaganda rusă lucrează intens. Uniunea Europeană trebuie nu doar să înțeleagă aceste amenințări, dar și să găsească cele mai eficiente metode să-i facă față.

Am asigurat-o pe Roberta Metsola că voi lucra alături de domnia sa pentru ca România să aducă un plus de stabilitate și solidaritate în Europa. Împreună, vom găsi cele mai bune soluții pentru orice probleme ne-ar aduce viitorul. O Europă unită este o Europă puternică!”, a mai transmis Elena Lasconi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`