Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a mulțumit cetățenilor care au votat pentru integrarea în UE la referendumul de duminică și au „decis că Moldova trebuie să meargă spre pace, spre bunăstare”.
„Drag moldovean, dragă moldoveancă, fie că ai votat la Soroca, la Chișinău, la Ștefan Vodă, la Milano, la Dublin, fie că ați votat la primele ore ale dimineții sau seara târziu, fie că ați votat la nord sau la sud, voi ați decis că Moldova trebuie să meargă spre pace, spre bunăstare. Determinant a fost fiecare vot, și din țară, și din toate colțurile lumii. Toate voturile au fost la fel de importante. Ieri și azi s-a demonstrat că sintagma «fiecare vot contează» nu sunt vorbe goale”, a declarat Maia Sandu.
„Le sunt recunoscătoare tuturor cetățenilor care au mers la vot și au spus liber ce își doresc pentru Moldova. Peste 1.560.000 de oameni au mers la secțiile de votare. Diaspora a arătat că rămâne conectată la țară, indiferent la câte mii de kilometri distanță și-a făcut nouac casă. Peste 240.000 de concetățeni au votat în afara țării și nu au lăsat soarta tuturor pe mâna celor care o vând. Datorită vouă Moldova din nou și-a salvat democrația și cursul spre progres. Suntem un tot întreg, suntem o familie”, a adăugat președinta în exercițiu a Republicii Moldova.
„Datorită vouă, dragi moldoveni, am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea de care atârnă soarta țării noastre. Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”, a continuat ea.
„Pe de altă parte, ce s-a întâmplat ieri, dar și în ultimii doi ani este un atentat asupra democrației și libertății poporului nostru, un atentat asupra aspirației poporului nostru de a fi parte a familiei europene a păcii. Dușmanii poporului nostru își doresc o Moldovă divizată, speriată, își doresc ca moldovenii să se îndoiască de puterea și unitatea lor. Bandiții care vor cu orice preț să revină la putere au vrut să folosească democrația ca pe o slăbiciune, dar moldovenii s-au unit și au rămas drepți”, a mai spus președinta Maia Sandu.