Vameși de la Petea, cercetați pentru luare de mită. Polițiștii de frontieră ajutau firme să facă evaziune

Vameși de la Petea, cercetați pentru luare de mită. Polițiștii de frontieră ajutau firme să facă evaziune
Sursă foto: Pixabay

Polițiștii au descins vineri la locuințele mai multor poliţişti de frontieră din vama Petea şi la sediul unor societăţi. În total, şase persoane au fost ridicate pentru audieri în cazul unui dosar de dare / luare de mită, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, citat de Agerpres.

De asemenea, au fost puse în aplicare mandate de percheziţii la şapte adrese, din care două fiind sediile unor societăţi comerciale şi instituţii.

„Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că lucrători ai Poliţiei de Frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, au primit sume de bani de la transportatorii de autovehicule şi de fructe şi legume, permiţând astfel intrarea în ţara noastră a acestora prin evitarea controlului efectuat de ANAF.

Transportatorii bunurilor care tranzitează acest punct ofereau sume de bani lucrătorilor Poliţiei de Frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea pentru a se eschiva de la controlul ANAF.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate, în condiţiile legii, mai multe bunuri şi înscrisuri despre care există suspiciunea că au legătură cu comiterea infracţiunilor pentru care se efectuează cercetări în cauză, precizează procurorii.

În cauză, au fost emise şase mandate de aducere pe numele suspecţilor.

În cadrul activităţilor desfăşurate, procurorii au beneficiat de sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi al autorităţilor omoloage din Ungaria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)