Care sunt florile pe care putem să le plantăm în grădină în luna noiembrie. Sfaturi de la grădinarii cu experiență

Care sunt florile pe care putem să le plantăm în grădină în luna noiembrie. Sfaturi de la grădinarii cu experiență
Foto: Captură video

Deși sezonul de grădinărit urmează să se încheie, există plante care pot fi plantate înainte de sosirea iernii. Cei care doresc să își pregătească grădina pentru sezonul rece, pot alege atât plante ornamentale, cât și comestibile.

Ce flori pot fi plantate în luna noiembrie

Varza kale este una dintre plantele care rezistă cu succes sezonului rece și ajunge la maturitate în aproape 50 de zile. Frunzele sale se pot culege chiar și mai devreme, însă dacă ați plantat acest tip de varză și nu ați observat progrese, înseamnă că pot înverzi primăvara, conform click.ro.

Panseluțele sunt alte plante care pot fi plantate în această perioadă, însă specialiștii recomandă plantarea lor în ghivece, astfel încât să le puteți ține în casă dacă iarna este geroasă. Un alt tip de floare potrivită acestui sezon este narcisa, care poate fi plantată atâta timp cat pământul este înghețat.

Ce plante aromatice pot fi plantate

Printre plantele care se adaptează cu succes sezonului rece se numără cimbrul, rozmarinul, pătrunjelul, arpagicul sau coriandrul.

Un alt tip de bulb pe care îl poți planta în luna noiembrie este zambila. Aceasta înflorește primăvara și se recomandă plantarea lor în această perioadă pentru a nu fi distruse de rozătoare. Florile de zambilă rezistă săptămâni întregi și revin în fiecare an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`