Șase persoane au fost ținute cu forța într-o stână din Covasna. Au fost luați din gări și obligați să muncească

Șase persoane au fost ținute cu forța într-o stână din Covasna. Au fost luați din gări și obligați să muncească
Sursa foto simbol: Pixabay

Trei persoane sunt suspectate de procurorii DIICOT Covasna că au racolat din gările din Brașov și București șase persoane pe care le-au exploatat prin muncă la o fermă.

Autoritățile au efectuat percheziții

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii de la Biroul Teritorial Covasna, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, au pus în aplicare, miercuri, 9 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Covasna şi Braşov, într-un dosar de trafic de persoane în formă continuată, conform observatornews.ro. 

„La data de 16.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Covasna și Brașov, într-o cauză penală  privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2023 – octombrie 2024, trei făptuitori, cu vârstele de 23, 38 și 47 de ani, prin intermediul unor persoane din anturajul lor, au recrutat șase persoane vătămate din zona gărilor din municipiile Brașov și București, prin inducere în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, după care le-au exploatat prin muncă  la ferma lor de animale”, transmite DIICOT.

Oamenii erau constrânși fizic și psihic

„Pentru a îngrădi libertatea de mișcare a victimelor și a le  împiedica să fugă , făptuitorii au exercitat asupra lor acte de constrângere fizică și psihică. Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov,  Inspectoratului de Poliție Județean Covasna și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai precizează sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)